Pro sau contra fluorurarii apei potabile?

07. 01. 26

Evaluare utilizator: 5 / 5

Steluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activăSteluță activă
 
O disputa isi face tot mai mult loc in problema epurarii chimice a apei potabile. Exista voci care pretind ca fluorurarea este daunatoare sanatatii. Sa fie oare asa?

PRO SAU CONTRA FLUORURARII APEI POTABILE?

Fluorurarea este cel mai mare caz de frauda stiintifica din acest secol

dr. Robert Carlton, desemnat primul om de stiinta EPA, 1992

Probele stiintifice arata astazi ca mult trambitata fluorura nu doar ca nu este benefica si sigura atunci cand este ingerata, ci si ca, in zonele in care apa potabila este fluorurata artificial, rata cancerului, incidenta cazurilor de carii dentare, fluoroza dentara, osteoporoza si numeroase alte tulburari de sanatate manifesta o tendinta evidenta de crestere.

Dar cum s-a ajuns la introducerea fluorurii in circuitul apei potabile? Povestea incepe in 1924, cand Interessen Gemeinschaft Farben (I. G. Farben), o firma producatoare de substante chimice, a inceput sa primeasca imprumuturi de la bancherii americani, ceea ce a condus treptat la infiintarea imensului cartel I. G. Farben. In 1928, Henry Ford si familia Rockefeller (prin American Standard Oil Company) au intrat ca actionari la I. G. Farben, iar la inceputul anilor ’30, erau mai mult de o suta de corporatii americane care aveau acorduri economice de cooperare cu cartelul german. In 1939, ca urmare a conventiei Alted, Compania Americana a Aluminiului (American Aluminium Comany - ALCOA), pe atunci cel mai mare producator de fluorura de sodiu din lume si Dow Chemical Company au transferat tehnologia lor in Germania. Colgate, Kellogg, Dupont si alte companii au semnat o conventie de infiintare a unui cartel cu I.G. Farben, formand astfel un lobby-grup puternic.

La sfarsitul celui de-al II-lea Razboi Mondial, guvernul SUA l-a trimis pe Charles Eliot Perkins, un cercetator din domeniul chimiei, biochimiei, fiziologiei si patologiei, sa coordoneze vastele uzine chimice Farben din Germania. Chimistii germani i-au spus lui Perkins despre o program desfasurat in timpul razboiului, care a fost acceptat de catre conducerea germana. Ei au prezentat incercarea lor de a controla populatia din toate zonele prin tratarea apei potabile cu fluorura de sodiu, o tactica folosita in Germania si Rusia pe campul de lupta pentru a-i face pe prizonierii de razboi prosti si docili (Stephen, 1995). Farben a dezvoltat in timpul razboiului un proiect de fluorurare a apei in tarile ocupate, deoarece specialistii lor au descoperit ca fluorurarea afecteaza functionarea unei anumite zone din creier, individul devenind mai obedient si mai supus in fata autoritatilor. Fluorura ramane una dintre cele mai puternice substante anti-depresive cunoscute si reprezinta o componenta  importanta in circa 25% din tranchilizante. S-ar putea sa nu para surprinzator faptul ca regimul lui Hitler a practicat conceptul de control al mintii prin intermediul substantelor chimice, dar poate e ceva mai uimitor ca armata americana pare sa fi continuat cercetarile, cautand, se afirma, mijloace care produc incapacitatea inamicului sau chiar a unei intregii natiuni. Asa cum se arata in raportul Rockefeller, o directiva prezindentiala privind activitatea CIA, programul medicamentelor a fost o parte dintr-un program de cercetare CIA mult mai larg, privind controlul comportamentului uman (Stephen, 1995).

Mitul prevenirii cariei dentare, asociat cu fluorura, provine din 1939, cand, in Statele Unite, un chimist cu numele Gerald J. Cox, angajat la ALCOA – cel mai mare producator de deseuri toxice cu fluorura si care, la vremea respectiva, a fost acuzat pentru daunele provocate de aceste deseuri, a tratat cu fluorura niste cobai de laborator, a concluzionat ca fluorura reduce cariile dentare si a sustinut ca ea poate fi folosita in reteaua nationala de apa potabila. In urmatorii trei ani, 87 de orase americane au inceput fluorurarea apei potabile. Orice dubii sau cercetari stiintifice privind siguranta folosirii fluorurii au fost inlaturate, iar un studiu inceput in statul Michigan a fost stopat inainte de a fi incheiat.

Programul american educatie si cercetare a fost fondat de industriile aluminiului, ingrasamintelor si armamentului, aflate in cautarea unui debuseu pentru cantitatile din ce in ce mai mari de deseuri industriale de fluorura, in paralel cu cresterea profiturilor. Descoperirea conform careia fluorura este benefica pentru dantura a fost in realitate o simpla minciuna platita, prin care se cauta evitarea proceselor cu muncitorii si comunitatile otravite de emisiile industriale de fluoruri (Bryson, 1995) si transformarea responsabilitatii intr-o afacere. Fluorura, un deseu rezultat din industria explozibililor, a fertilizatorilor si a altor produse necesare a fost considerata toxica si purtatoare a unui factor de risc pana ce i s-a gasit o utilizare in America, in tratarea apei potabile. Printr-o vicleana reeducare publica, fluorura, considerata mai demult un deseu toxic, a devenit un ingredient activ in pesticidele fluorurate, in fungicide, in rodenticide, in anestezice, in tranchilizante, in produsele farmaceutice fluorurate, precum si intr-un numar mare de produse industriale si de uz casnic, cum ar fi gelurile dentare cu fluoruri, produsele de clatire bucala si paste de dinti. Fluorura este in asemenea masura parte a industriilor multimiliardare si a castigurilor farmaceutice, incat orice retragere a pro-fluorurarii este financiar imposibila, de neconceput pe cale legala si cu efect devastator pentru cariera si reputatia industriilor amintite mai sus.

Edward Bernays, cunoscut ca doctorul cu mai multe fete si ca parinte al PR, organizatie infiintata de industriasii americani in demersul lor de a convinge publicul sa accepte fluorurarea, a inceput o campanie de inselaciune pentru convingerea opiniei publice. Barnays explica cum orice idee poate fi practic acceptata daca medicii sunt de acord. Publicul este dispus sa o accepte, deoarece medicul este o autoritate pentru cei mai multi oameni, indiferent de ceea ce stie sau nu stie (Bryson, 2004). Doctorii care au acceptat fluorura nu stiau ca cercetarea care discrediteaza fluorurarea a fost suprimata sau ca nu a fost dusa la bun sfarsit. S-a pus semnul egal intre folosirea fluorurii si progresul stiintific si, de atunci, aceasta a fost prezentata publicului ca si substanta care intareste sanatatea, iar cei care s-au opus au fost rand pe rand inlaturati, fiind etichetati drept excroci, sarlatani sau paranoici. Ca urmare a ofensivei necrutatoare a PR, dar si ca urmare a toxicitatii sale moderate, fluorurarea a devenit intangibila la orice critica.

Documentele Armatei Americane recent desconspirate, cum ar fi Proiectul Manhattan, indica fluorura ca fiind o substanta chimica cheie in procesul fabricarii bombei atomice, in care sunt necesare milioane de tone de fluorura pentru obtinerea bombelor cu uraniu si cu plutoniu. Otravirea cu fluorura, iar nu datorita radiatiilor, a reiesit ca factor de risc foarte important, atat pentru muncitori, cat si pentru comunitatile invecinate. Oamenii de stiinta, specialisti in bombe nucleare, au primit ordinul de a furniza probe utile pentru aparare in caz de litigiu, asa incat au inceput sa testeze in secret fluorura in spitale ascunse sau, rusinos, pe copiii retardati mental. In numarul din august 1948, Jurnalul Asociatiei Stomatologilor americani (Journal of American Dental Association) arata cum dovezile privind efectele adverse ale fluorurii au fost cenzurate de Comisia Americana pentru Energie Atomica (US Atomic Energy Commission) din motive de securitate nationala (Griffiths, 1998). Singura usurare pe care o oferea raportul era aceea ca, in doze mici, fluorura este slab toxica pentru om.

Fluorine Lawyers Commitee si ambasadorii lor medicali au fost in contact personal si frecvent cu oficialii federali ai Institutul National de Cercetari Dentare (National Institute for Dental Research) si au fost implicati in inmormantarea celor 40 de ani de studii facute la Kettering Laboratory, care aratau, in testele pe animalele de laborator, ca fluorura otraveste plamanii si nodulii limfatici. Nu s-au gasit – sau daca totusi s-au gasit, nu s-au publicat niciodata – lucrari private, date privind cenzurarea acelor informatii care indicau un dubiu stiintific in ceea ce priveste siguranta fluorurii.

In perioada anilor 1990, cercetarile conduse de Phillis Mullenix, toxicologul de la Harvard, au aratat ca fluorura in apa poate conduce la scaderea IQ-ului si produce in cobai simptome ce pot fi asemanate cu hiperactivitatea si deficitul de atentie (ADHD).

In ciuda dovezilor din ce in ce mai numeroase privind efectul daunator al fluorurii asupra sanatatii publice, agentiile federale si publice de sanatate si organizatiile dentare si medicale mari, cum ar fi American Dental Association (ADA), continua sa promoveze fluorura. Fluorurarea apei continua, in ciuda faptului ca cercetatorii de la Agentia de Protectia Mediului (EPA) au luat pozitie, afirmand ca fluorura (care se adauga in apele municipale) este un deseu periculos, pentru ale carui efecte adverse asupra sanatatii exista dovezi evidente si, contrar perceptiei publice, nu exista nici un fel de dovezi privind efecte benefice semnificative (Mullenix, 1998). Desi fluorura este de 50 de ori mai toxica decat dioxidul de sulf, inca nu exista norme de limitare ca si poluant in Actul American pentru Puritatea Aerului. De cand mii de tone de deseuri industriale cu fluorura au fost introduse ca adaos in apa potabila din toata America de Nord, pentru un suras stralucitor al copiilor, marea industrie din SUA a beneficiat de permisiunea de a emite in mediu cantitati imense de deseuri, dupa bunul plac, fara nici o cerinta privind controlul emisiilor toxice si fara a da nici o socoteala pentru otravirea populatiei, animalelor si vegetatiei.

In august 2003, EPA solicita Consiliului National de Cercetare (National Research Council), ramura a Academiei Nationale de Stiinte (National Academy of Science - NAS), revizuirea standardelor de siguranta pentru fluorura prin trecerea in revista a literaturii recente, deoarece ultima reevaluare, din 1993, a evidentiat lipsuri majore in cercetare. Nici Administratia SUA pentru Alimente si Medicamente (FDA), nici Institutul National pentru Cercetari Dentare (NIDR) si nici Academia Americana de Stomatologie Pediatrica nu au avut vreo dovada privind siguranta si eficacitatea fluorurii (Sterling 1993). Academia Internationala de Medicina Orala si Toxicologie a clasificat fluorura ca fiind un medicament neaprobat pentru uz dentar, datorita toxicitatii ridicate, iar Institutul American pentru Studiul Cancerului, in cadrul programului de Toxicologie, a gasit fluorura ca fiind probabil cancerigena.

In prezent, guvernul SUA foloseste in continuare programul de fluorurare peste tot in tara. Legea Apei (Water Act), acceptata in 2003, a facut imposibila supunerea unei companii de epurare a apei la o audiere civila sau penala, ca urmare a introducerii fluorurii in apa potabila.

Intr-o societate in care produse ce contin azbest, plumb, beriliu si multe alte substante cancerigene au fost retrase de pe piata, este surprinzator faptul ca fluorura este tinuta de-a binelea si orbeste in brate. Pare absurd faptul ca noi platim industria chimica sa rezolve problema deseurilor toxice, in vreme ce aceasta le introduce in apa noastra potabila. Neprezentarea in public a pericolelor infestarii cu fluoruri a apei potabile pare sa ascunda uriase interese financiare.