Organismele modificate genetic – create şi cultivate pe scară largă în Statele Unite ale Americii – sînt acceptate de guvernele unor ţări ale lumii (care merg până la a le prezenta drept o rezolvare a problemei foametei), dar sînt privite, în schimb, cu neîncredere de nenumărate alte ţări şi respinse cu vehemenţă de organizaţiile ecologiste, devenind astfel un subiect foarte controversat... Unii specialişti chiar au ajuns să definească, mai în glumă, mai în serios, organismele modificate genetic ca o soluţie periculoasă la o problemă inexistentă...

Progresele realizate în ultimii ani în ştiinţă şi în tehnologie au avut un impact puternic asupra sectorului agricol şi asupra celui alimentar din întreaga lume. Metode „novatoare“ de producţie au „revoluţionat“ şi chiar au destrămat numeroase sisteme tradiţionale, afectând capacitatea de producere a hranei pentru o populaţie aflată în expansiune continuă.

Aceste evenimente au generat numeroase schimbări în economie şi în organizarea socială, dar şi în gestiunea resurselor planetei. Mediul natural a fost bulversat de „progresele“ tehnologice, care au permis nu doar obţinerea „ameliorărilor“ genetice prin selecţie, ci şi crearea de noi combinaţii genetice cu scopul afirmat de a obţine în mod artificial vegetale, animale şi peşti cu rezistenţă şi productivitate mult mai mare şi cu ţelul ascuns de a avea copyright asupra seminţelor acestor specii.

Biotehnologia modernă oferă „noi posibilităţi de dezvoltare“ în sectoare foarte diverse, de la agricultură la producţia farmaceutică, iar dezbaterile la nivel mondial asupra organismelor modificate genetic sînt fără precedent în ultima perioadă şi au polarizat atât atenţia oamenilor de ştiinţă, cât şi pe cea a producătorilor de bunuri alimentare, a consumatorilor, a grupurilor de apărare a interesului public, a instituţiilor publice şi a factorilor de decizie.

Punerea la punct a organismelor modificate genetic este astăzi, fără îndoială, un subiect care ridică numeroase probleme de etică referitoare la domeniul agriculturii şi al alimentaţiei.

Plantele modificate genetic sînt create prin utilizarea tehnicilor ingineriei genetice. În ultimii ani, alături de metodele clasice de încrucişare a soiurilor sau de utilizare a îngrăşămintelor, au apărut metode noi, care presupun folosirea unor tehnici specifice ingineriei genetice. Toate aceste plante nou create de către om nu există în natură, iar impactul lor asupra mediului şi asupra fiinţei umane nu este pe deplin cunoscut şi scapă cu totul sferei de control a „specialiştilor“.

Definiţii ale organismelor modificate genetic:

În legislaţia din România privind regimul de obţinere, testare, utilizare şi comercializare a organismelor modificate genetic, acestea sînt definite destul de neclar ca reprezentând orice organism, cu excepţia celui uman, al cărui material genetic a fost modificat altfel decât prin încrucişare şi/sau recombinare naturală sau orice entitate biologică capabilă de reproducere sau de transferare de material genetic¹.

În Germania, organismele modificate genetic sînt considerate acele organisme al căror material genetic a fost modificat într-un mod care nu se regăseşte în natură, în condiţii naturale sau de recombinare naturală. Organismul modificat genetic trebuie să fie o unitate capabilă de autoreplicare sau transmitere a materialului genetic².

În Statele Unite, termenul de organism modificat genetic se referă la plante şi la animale care conţin gene transferate de la alte specii, teoretic pentru a obţine anumite caractere, precum rezistenţa la anumite pesticide şi ierbicide³.

Transferul de gene apare şi în agricultura convenţională, dar, spre deosebire de ingineria genetică, acesta are loc numai între indivizi aparţinând aceleiaşi specii sau între specii înrudite. Marea diversitate a speciilor de plante şi de animale existente astăzi atestă faptul că întotdeauna s-au produs modificări în zestrea genetică a acestora. Însă, de notat, toate modificările s-au produs treptat, în mod firesc, de-a lungul unor perioade foarte mari de timp şi, un fapt care iarăşi trebuie reţinut, de la sine, fără intervenţia omului.

Ingineria genetică este, deci, o nouă tehnologie care implică manipularea de către oameni a genelor. Recurgând la „limbajul“ universal al genelor (codul genetic), oamenii de ştiinţă pot transfera, cu riscuri inimaginabile însă, gene între diferite specii care nu sînt înrudite (animale, plante, microorganisme). De exemplu, genele unui peşte pot fi teoretic transferate la o plantă de roşie sau la căpşună pentru a le conferi rezistenţă sporită la temperaturi foarte scăzute. Plantele obţinute prin astfel de tehnici de inginerie sînt forţate să producă substanţele chimice ale peştelui, tocmai datorită acestui limbaj universal, ele ajungând să elaboreze, de pildă, o substanţă pe care peştii o produc, în mod normal, pentru a supravieţui în apă rece. Trebuie însă înţeles faptul că gena care pare să confere rezistenţă la frig acţionează în organismul peştelui împreună cu alte gene, iar izolarea ei nu oferă nici o garanţie că, prin transferul ei la o altă specie, aceasta chiar dobândeşte calitatea dorită.

Prin aceste noi tehnologii, au fost create numeroase plante modificate genetic, prezentate de un impresionant aparat de propagandă ca având o importanţă majoră în alimentaţie, cum sînt porumbul şi cartofii rezistenţi la insecte, fasolea şi soia tolerante la glifosat (pesticid foarte toxic), roşiile cu coacere întârziată şi cu conţinut ridicat de substanţă solidă. Cât de sănătoase sînt pentru consum este o altă problemă... extrem de gravă, de altfel. Nu s-a probat încă prin vreun studiu serios că rezistenţa la insecte este reală, în schimb rezistenţa la glifosat nu ajută consumatorii, ci îi îmbolnăveşte, pentru că glifosatul extrem de toxic din plantă este apoi ingerat de către ei...

În ultima perioadă, au fost create şi organisme modificate genetic în scop „nutriţional“. Dacă plantele transgenice realizate în scop tehnologic constituie prima generaţie de alimente modificate genetic, modificările genetice care vizează „îmbunătăţirea“ calităţii nutritive a alimentelor se constituie în a doua generaţie de astfel de produse. În cadrul acestei noi generaţii de OMG se includ uleiurile a căror compoziţie a fost modificată în vederea „îmbunătăţirii“ raportului între acizii graşi saturaţi şi cei nesaturaţi, orezul „auriu“, cu un conţinut mult mai ridicat de provitamina A, amidonul cu proporţia dintre amiloză şi amilopectină modificată în vederea creşterii capacităţii de gelificare, etc.

Specialiştii apreciază că, prin utlizarea tehnicilor de inginerie genetică, se alterează grav hotarele pe care speciile le-au stabilit în mod firesc între ele de-a lungul evoluţiei. În opinia unora, combinarea genelor speciilor care nu se înrudesc, prin modificarea permanentă a codului genetic, este foarte posibil ca noile organisme create să transmită urmaşilor, prin ereditate, schimbările genetice induse.

Mulţi experţi afirmă, nu fără argumente, că ingineria genetică va genera ruinarea biodiversităţii, distrugând graniţele care au protejat integritatea speciilor de-a lungul timpului. Studii efectuate de aceştia demonstrează că introducerea masivă şi iresponsabilă în circuitul agricol a plantelor modificate genetic sau transgenice, rezistente la ierbicide, va conduce, treptat, la dispariţia unor vieţuitoare care se hrănesc cu seminţele provenite de la ierburi şi buruieni.

În ultimele decenii, înrăutăţirea condiţiilor pedoclimatice, diminuarea progresivă a resurselor naturale şi explozia demografică au justificat căutarea unor soluţii de diversificare a raselor de animale şi a soiurilor de plante, de sporire a productivităţii culturilor prin creşterea rezistenţei la dăunători şi la condiţii de mediu neprielnice (frig, secetă, soluri sărace etc.), de modificare în sens „favorabil“ a compoziţiei chimice. „Soluţiile“ s-au concretizat în aplicarea unor procedee pe cât de necontrolate, pe atât de „ştiinţifice“ de modificare a zestrei genetice.

Prin tehnicile de inginerie genetică, materialul genetic „de interes“ este transferat de la organismul donor la cel acceptor, în scopul obţinerii de organisme cu caracteristici noi, utile. Aceste tehnici sînt următoarele:

• tehnici de recombinare a acizilor nucleici, care implică formarea de noi combinaţii ale materialului genetic, prin inserţia moleculelor de acizi nucleici (obţinute prin diferite tehnici în afara unui organism) într-un virus, o bacterie sau alt sistem vector şi încorporarea acestora într-un organism gazdă, în care nu există în mod normal, dar care este capabil să continue propagarea;

• tehnici care implică introducerea directă într-un microorganism a materialului ereditar preparat în afara microorganismului;

• tehnici de fuziune celulară sau tehnici de hibridizare, în care celulele vii cu noi combinaţii de material genetic ereditar sînt formate prin fuziunea a două sau mai multe celule, prin metode care nu au loc în mod natural.

Susţinătorii tehnicilor de modificare genetică afirmă că utilizarea acestora aduce numeroase avantaje, însă aceasta este valabil, din păcate, numai pentru producătorii şi comercianţii de plante transgenice:

• reducerea costurilor, deoarece nu mai este necesară tratarea culturilor cu îngrăşăminte chimice; consumatorii pot fi însă păgubiţi prin efectele pe termen lung ale alimentării cu produse obţinute din aceste culturi

• creşterea rezistenţei la acţiunea dăunătorilor; nimeni nu a putut însă documenta pe termen lung fenomenul, împreună cu implicaţiile sale asupra lanţului trofic

• obţinerea unor sporuri importante ale recoltelor; întrebarea este, însă, dacă nu cumva lipsurile cantitative sînt de preferat prejudiciilor cauzate de impunerea plantelor modificate genetic

• îmbunătăţirea caracteristicilor organoleptice ale produselor (gust, culoare, formă); această mutaţie forţată aduce un câştig aparent, în raport cu nişte pierderi sigure...

• prelungirea termenului de valabilitate a produselor, prin creşterea rezistenţei la păstrare; profitul este, în realitate, al producătorilor

Astfel, în teorie totul sună minunat: plantele transgenice nu mai trebuie tratate cu substanţe chimice, ele fiind rezistente la acţiunea dăunătorilor; în acest fel, se obţin sporuri importante ale recoltelor, dar şi produse care nu sînt toxice, ele nefiind tratate chimic. Pe de altă parte, în ameliorarea clasică, prin diverse încrucişări şi hibridări, transferul genelor are loc în cadrul unui proces natural, ce durează ani mulţi, în timp ce prin tehnicile de inginerie genetică, transferul genelor se face artificial, direct, rezultatul fiind doar aparent acelaşi, adesea plantele MG fiind adevăraţi monştri de care nici nu ştim cum să ne păzim.

Modificările genetice generează numeroase efecte adverse asupra sănătăţii umane şi a mediului⁴:

• efecte alergice şi toxice asupra oamenilor; majoritatea culturilor modificate genetic sînt concepute să reziste la aplicări fără limită de ierbicide. Două dintre cele mai folosite chimicale, bromoxynil şi glyphosat (Roundup TM) sînt asociate cu tulburări de creştere ale fetuşilor, cu tumori, carcinoame, limfoame non-Hodgkin. Se consideră că soiul de porumb modificat genetic numit StarLink declanşează reacţii alergice precum voma, diareea şi şocul anafilactic. Unii consultanţi ştiinţifici din SUA consideră că toate proteinele din porumbul modificat genetic (36% din producţia SUA) ar putea acţiona ca agenţi antigenici şi alergenici.

• efecte alergice şi otrăvitoare asupra plantelor şi animalelor

În această privinţă, cercetătoarea dr. biolog Irina Ermakova a efectuat un experiement la Institutul de Neurofiziologie şi Studiul Activităţii Nervoase Superioare de pe lângă Academie Rusă de Ştiinţă.

Nouă femele de cobai au fost împărţite în 3 grupe de câte 3: un grup de control, un grup în a cărui hrană s-a adăugat făină de soia modificată genetic şi un grup care a consumat alimente amestecate cu făină de soia obişnuită. Au fost numărate femelele care au născut şi numărul de cobai născuţi şi morţi. După primul stagiu, cobaii au fost împărţiţi în două grupe, una hrănită cu făină de soia modificată genetic, cealaltă hrănită cu făină de soia obişnuită. A rezultat un număr anormal de mare de decese printre urmaşii femelelor hrănite cu soia modificată genetic. În plus, 36% dintre aceiaşi cobai cântăreau mai puţin de 20 de grame, fapt care evidenţia starea lor de extremă slăbiciune. Acesta este primul studiu care a demonstrat o dependenţă clară între hrănirea cu alimente modificate genetic şi starea de sănătate a urmaşilor.

Morfologia şi structurile biochimice ale cobailor sînt foarte asemănătoare cu cele ale oamenilor, ceea ce este extrem de îngrijorător în ce priveşte efectele asupra mamelor şi bebeluşilor nenăscuţi, mai ales în contextul în care se urmăreşte introducerea de cât mai multe OMG în alimentaţia umană, din raţiuni comerciale, a declarat în concluzie Ermakova.

Puteţi vedea, în mod sintetic, rezultatele experimentului în tabelul de mai jos:

În imagine, doi cobai din acelaşi grup de vârstă (!!!). Cel de jos este un cobai din grupul hrănit cu soia modificată genetic, în mod vizibil extrem de debilitat. Aviz celor care cred, cu naivitate, că OMG nu prezintă nici un pericol...

Unul dintre nenumăratele studii cu rezultate negative făcute pe mâncarea modificată genetic a fost realizat de cercetătorul de origine maghiară Dr. Árpád Pusztai, care a hrănit cobai cu cartofi modificaţi genetic. Experimentul său a demonstrat că astfel hrăniţi, cobaii ajungeau să aibă creierul, ficatul şi testiculele mai mici, precum şi sistem imunitar deficient.

S-a mai observat şi prezenţa unui număr ridicat de celule precanceroase în mai multe ţesuturi ale organismului.

La două zile după publicarea rezultatelor studiilor sale, Dr. Puszai a fost dat afară din postul pe care îl ocupa la Rowett Research Institute, în urma unui telefon, se spune, primit direct de la primul ministru britanic Tony Blair. Echipa sa de cercetători a fost desfiinţată şi s-a început târârea membrilor ei într-o serie de procese care urmăreau intimidarea acestora şi stoparea dezvăluirii a şi mai multe adevăruri cumplite.

Jeffrey Smith, renumit susţinător al campaniei împotriva mâncării modificate genetic, susţinea în cartea sa „Seeds of Deception: Exposing Industry and Government Lies About the Safety of the Genetically Engineered Foods You're Eating“, apărută în 2003, că cercetătorii din FDA care şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la mâncarea modificată genetic „au primit normative clare de a păstra pe viitor tăcerea referitor la acest subiect, sub ameninţarea de a fi daţi afară din post“.

• efecte dăunătoare asupra dinamicii populaţiei de specii în mediul gazdă şi asupra diversităţii genetice a fiecăreia dintre aceste populaţii; plantele modificate genetic sînt specii exotice, capabile să pună stăpânire pe noi teritorii, eliminând alte culturi şi creînd supergândaci şi superburuieni, care obligă la folosirea a şi mai multe chimicale toxice. Plantele modificate genetic pot poleniza încrucişat cu plantele culturilor similare, fenomen care a provocat deja distrugerea multor ferme organice, ale căror standarde nu permit folosirea seminţelor modificate genetic.

• sensibilitatea modificată a agenţilor patogeni, facilitând răspândirea bolilor infecţioase sau crearea de noi vectori;

• diminuarea acţiunii tratamentelor profilactice sau terapeutice medicale, veterinare sau fitofarmaceutice prin transferul genelor care conferă rezistenţă la antibioticele utilizate în medicină; deoarece modificarea genetică este o ştiinţă cât se poate de inexactă, „specialiştii geneticieni“ folosesc o genă-marker pentru a stabili dacă inserţia genelor în organisme a reuşit. Adesea, gena-marker este tocmai una dintre cele care codează rezistenţa la antibiotice. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat în 2001 că oamenii manifestă deja niveluri de rezistenţă la antibiotice care îi fac mai vulnerabili la maladiile mortale.

• efecte asupra biogeochimiei, prin schimburi în descompunerea în sol a materialului organic.

Pornind de la ameninţările pe care OMG-urile le reprezintă pentru sistemul imunitar uman şi pentru biodiversitatea planetei, cercetătorii din diverse domenii ale cunoaşterii (patologia, agronomia), precum şi organizaţiile ecologiste au creat un puternic curent de opinie împotriva producerii plantelor transgenice, dar cu toate acestea, marile companii cultivă OMG-urile la scară largă în lume, în dispreţul opiniei publice.

Principalii producători de organisme modificate genetic

Ţările care produc organisme modificate genetic ar trebui să dispună de reglementări clare şi responsabile şi de organe autorizate care să garanteze că riscurile sînt analizate într-o manieră ştiinţifică şi că toate măsurile de securitate posibile sînt adoptate, pe baza testelor realizate înainte de difuzarea produselor rezultate în urma aplicării biotehnologiilor. De asemenea, se impune o monitorizare atentă odată ce aceste produse au fost diseminate.

Statisticile demonstrează că suprafaţa cultivată cu OMG la nivel mondial în anul 2003 este estimată la aproximativ 68 milioane de hectare.

Teoretic, în Uniunea Europeană nu se cultivă plante modificate genetic, astfel că, din punct de vedere oficial, acestea ajung în consumul populaţiei doar prin intermediul importurilor. Cu toate acestea, se ştie că organismele modificate genetic sînt comercializate nu doar în Europa, ci chiar în întreaga lume prin intermediul alimentelor procesate, cum ar fi ciocolata, hrana bebeluşilor, pâinea, îngheţata şi hrana pentru animale.

Cea mai mare suprafaţă cultivată cu OMG se află în SUA, aproximativ 42,8 mil ha, reprezentând 63% din întreaga suprafaţă cultivată cu OMG pe plan mondial. De altfel, SUA alocă fonduri impresionante pentru cercetare în domeniul ingineriei genetice.

Pe locul doi se situează Argentina, cu o suprafaţă de aproximativ 14 mil. ha (21% din total suprafaţă cultivată cu OMG), urmată de Canada cu 4,4 mil. ha (6%), Brazilia cu 3 mil. ha (aproximativ 5%), China cu 2,8 mil ha (4%). Restul suprafeţei, reprezentând 1% din total este cultivată de următoarele ţări: Australia, Spania, Uruguay, România, Columbia, Honduras, Filipine, India, Indonezia.

Suprafaţa cultivată cu OMG în 2003 la nivel mondial

(Sursa: Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului)

SUA 63%

Argentina 21%

Canada 6%

Brazilia 5%

China 4%

Alte ţări 1%

Cele patru mari culturi de plante modificate genetic cultivate în anul 2003 pe plan mondial sînt: soia (41,4 mil ha), porumb (15,5 mil ha), bumbac (7,2 mil ha) şi rapiţă (3,6 mil ha).

Principalele specii de plante modificate genetic cultivate în anul 2003 la nivel mondial

(Sursa: Clive James, 2003)

Soia 61%

Porumb 23%

Bumbac 11%

Rapiţă 5%

Soiurile modificate genetic, înregistrate în Catalogul oficial al României sînt: cartoful, soia, sfecla de zahăr şi porumbul.

Soiurile modificate genetic testate şi înregistrate în Catalogul oficial al României

Specia Scopul modificării genetice

1 Cartof Rezistenţă la gândacul de Colorado

2 Soia Toleranţă la glifosat

3 Sfeclă de zahăr Toleranţă la glifosat

4 Porumb Toleranţă la glufosinat de amoniu şi la glifosat, rezistenţă la Ostrinia nubilalis

(Sursa: C. Sin – Organisme modificate genetic, Seminarul „Rolul instituţiilor europene în monitorizarea eliberării deliberate în mediu a organismelor modificate genetic“, Ministerul Integrării Europene, 2004)

Aspecte etice ale utilizării organismelor modificate genetic

Securitatea alimentaţiei, a mediului şi problema organismelor modificate genetic sînt strâns legate. Consumatorii, dacă ar fi conştienţi de pericol, ar putea, prin cererea pe care o vor exprima pe piaţă, să influenţeze în mod semnificativ deciziile cu privire la viitorul acestei tehnologii.

Preocupările consumatorilor cu privire la organismele transgenice pot fi grupate în următoarele categorii:

• Siguranţa sanitară a alimentelor – reprezintă una dintre cele mai importante preocupări ale consumatorilor în legătură cu organismele modificate genetic. Având în vedere că şi unele alimente care nu sînt modificate genetic ridică numeroase probleme de genul alergiilor, al prezenţei reziduurilor de pesticide, al contaminărilor microbiologice, cu atât mai mult în cazul mărfurilor alimentare obţinute prin utilizarea noilor tehnologii consumatorii dovedesc un scepticism mai ridicat.

• Impactul asupra mediului - o altă preocupare majoră a publicului este posibilitatea ca organismele modificate genetic să perturbe foarte grav echilibrul naturii. OMG sînt produse netradiţionale, a căror eliberare în mediu poate genera modificarea ecosistemelor („poluarea genetică“). De aceea, monitorizarea eliberării deliberate în mediu a acestor organisme devine o problemă deopotrivă etică şi tehnică.

• Riscurile şi avantajele – sînt aspectele pe care consumatorii le compară atunci când îşi exprimă punctul de vedere cu privire la OMG.

• Transparenţa – reprezintă un drept legitim al consumatorului de a obţine informaţii privind avantajele şi riscurile utilizării în agricultură a organismelor modificate genetic. Unul dintre cele mai simple mijloace pentru respectarea transparenţei este etichetarea produselor alimentare, indiferent dacă sînt sau nu modificate genetic.

• Responsabilitatea – consumatorii îşi doresc să fie implicaţi în stabilirea politicii care trebuie urmată în cazul organismelor modificate genetic.

• Echitatea - analiza etică ridică în primul rând problema cunoaşterii măsurii în care utilizarea organismelor modificate genetic în agricultură poate fi orientată şi contribuie în mod real la ameliorarea nutriţiei şi sănătăţii consumatorilor săraci, în special în ţările aflate în curs de dezvoltare. Până în prezent, utilizarea organismelor modificate genetic în agricultură a fost axată în special pe reducerea costurilor la nivelul exploatării agricole în beneficiul producătorilor.

Anumite aspecte etice ale problemei mutaţiilor genetice se situează în contextul celor mai importante principii ale drepturilor omului:

• Dreptul la o alimentaţie suficientă şi corepunzătoare – se referă la disponibilitatea unei alimentaţii lipsite de substanţe nocive, în cantitate suficientă şi de o calitate adecvată satisfacerii necesităţilor alimentare ale individului, precum şi la accesibilitatea sau posibilitatea de a obţine această hrană într-o manieră durabilă şi care să nu împiedice respectarea celorlalte drepturi ale omului.(Comitetul drepturilor economice, sociale şi culturale şi Comisia drepturilor Omului din cadrul Naţiunilor Unite au abordat acest drept în cadrul summit-ului mondial privind alimentaţia).

• Dreptul la o alegere în cunoştinţă de cauză - derivă din conceptul etic al autonomiei indivizilor. Alegerea în cunoştinţă de cauză a consumatorilor este posibilă numai în condiţiile informării corecte, astfel încât aceştia să ştie ceea ce consumă. Acest principiu ar putea fi aplicat, în primul rând, prin etichetarea produselor alimentare obţinute din OMG. Orice strategie de informare a publicului trebuie să includă metode şi tehnici adecvate, care să se adreseze şi grupurilor mai puţin instruite şi mai defavorizate, astfel încât să li se ofere tuturor posibilitatea de a adopta decizii în funcţie de propriile necesităţi.

• Dreptul la o participare democratică - corespunde necesităţii de dreptate şi echitate, acestea find preocupările în ceea ce priveşte deciziile referitoare la problema organismelor modificate genetic. Tuturor categoriilor sociale trebuie să li se ofere posibilitatea de a participa la dezbaterile privind impactul OMG-urilor asupra vieţii şi a mediului, precum şi la avantajele şi dezavantajele pe care acestea le pot oferi. Prin deciziile adoptate în prezent nu trebuie să fie afectat dreptul generaţiilor viitoare de a-şi satisface nevoile specifice.

Cadrul legislativ al producţiei şi comercializării organismelor modificate genetic

Oamenii de ştiinţă au opinat cu multă convingere că există un risc iminent ca aceste culturi modificate genetic, cultivate la scară largă, să contamineze culturile organice pe zone întinse.

Organizaţii precum Greenpeace, Friends of the Earth şi Biroul European de Mediu, adepte ale agriculturii ecologice, au condamnat vehement recomandarea Comisiei Europene care permite coexistenţa în spaţii apropiate a culturilor modificate genetic şi a celor nemodificate genetic, ca şi decizia acestei comisii de a lăsa numai în sarcina producătorilor de OMG-uri întreaga responsabilitate de evitare a poluării genetice. Drept urmare, organizaţiile neguvernamentale ecologiste au solicitat guvernelor să adopte măsurile corespunzătoare pentru a preveni acest risc, prin crearea unor zone necontaminate genetic şi prin adoptarea unei legislaţii care să reglementeze regimul OMG-urilor (obţinerea, testarea, utilizarea şi comercializarea).

Toate măsurile ce ar trebui adoptate sînt fundamentate pe principiul precauţiei şi includ proceduri detaliate de evaluare şi management al riscurilor asupra organismului uman şi a mediului.

Deoarece consumatorul are dreptul de a cunoaşte ce conţine un aliment şi de a alege mărfurile în cunoştinţă de cauză, se impune ca etichetarea alimentelor modificate genetic să devină obligatorie în toate ţările care produc sau comercializează astfel de produse. În prezent etichetarea OMG-urilor este obligatorie numai în statele Uniunii Europene.

Conţinutul informaţional al etichetei unui produs modificat genetic trebuie să facă referire la

următoarele aspecte:

• denumirea comună;

• denumirea ştiinţifică;

• codul modificării genetice.

Spre deosebite de Uniunea Europeană, în SUA etichetarea alimentelor modificate genetic nu este, în prezent, obligatorie. Guvernul SUA consideră politica UE de etichetare a produselor modificate genetic drept o barieră netarifară în calea exporturilor de materii prime şi alimente. Oricum, s-a ajuns la situaţia hilară ca 60% dintre cei care îşi spun „campionii democraţiei“ să nu aibă măcar habar că bună parte dintre alimentele pe care le consumă sînt modificate genetic.

În Japonia se întreprind demersuri pentru impunerea etichetării obligatorii a organismelor modificate genetic.

Legislaţia europeană nu interzice, din păcate, utilizarea OMG-urilor, ci stabileşte doar un cadru legislativ – mai mult declarativ – care „să asigure securitatea maximă pentru sănătatea omului şi a mediului“. În ţările Uniunii Europene, activităţile de obţinere, testare, utilizare şi comercializare a OMG-urilor sînt supuse, dar numai teoretic, unui regim special de reglementare, autorizare şi administrare. Puţini ştiu însă, de exemplu, că siropul de glucoză din reţeta ciocolatelor este obţinut din porumb modificate genetic, sau că lecitina din soia din aceeaşi reţetă foloseşte soia MG...

A fost stabilit un cadru juridic şi instituţional care este lăudat fără bază reală că are drept scop „reducerea riscurilor de producere a unor efecte negative asupra sănătăţii oamenilor, echilibrului ecologic şi calităţii mediului înconjurător“. Astfel, în anul 2003, Comitetul Ştiinţific pentru Plante al UE s-a mulţumit să propună, de ochi lumii, scăderea pragurilor de toleranţă legale la organismele modificate genetic, dar nu eliminarea oricărei posibilităţi ca OMG să devină hrană pentru oameni.

Toate reglementările elaborate au la bază principiul precauţiei şi includ proceduri detaliate privind evaluarea şi managementul riscurilor.

În România, deoarece abia dacă există în prezent un laborator specializat pentru analiza şi depistarea prezenţei OMG-urilor în produse alimentare, cadrul legislativ ar trebui să compenseze acest neajuns, prin înăsprirea reglementările privind obligativitatea de a menţiona pe eticheta produselor prezenţa OMG-urilor. De la ar trebui şi până la etichetarea propriu-zisă este însă o distanţă uriaşă... Afacerile oneroase cu soia modificată genetic prosperă şi singurii care plătesc cu porţii de sănătate sînt cei care ajung să o consume fără măcar să ştie despre acesta.

Este evident, etichetarea alimentelor modificate genetic trebuie să devină obligatorie. Consumatorul are dreptul de a cunoaşte ce conţine un aliment şi de a alege în cunoştinţă de cauză produsele pe care le consumă.

În România a fost constituită Comisia Naţională pentru Securitate Biologică, ca autoritate naţională abilitată să organizeze realizarea măsurilor prevăzute de lege şi să exercite controlul privind regimul organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne şi al produselor rezultate din acestea.

Cadrul legislativ referitor la problema obţinerii şi comercializării organismelor modificate genetic cuprinde următoarele acte normative:

OG 49/2000 privind regimul de obţinere, testare, utilizare şi comercializare a organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne şi a produselor rezultate din acestea - primul act normativ care reglementează acvităţile privind importul seminţelor de plante modificate genetic şi cultivarea acestora pe teritoriul României;

Legea nr. 214/2002 pentru aprobarea OG 49/2000 privind regimul de obţinere, testare, utilizare şi comercializare a organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne şi a produselor rezultate din acestea – include noile prevederi comunitare apărute în acest domeniu, precum şi alte acte juridice ale unor convenţii internaţionale la care România este parte (Protocolul de la Cartagena privind biosecuritatea);

HG 106/2002 privind etichetarea alimentelor obţinute din alimente modificate genetic sau care conţin aditivi şi arome modificate genetic ori obţinute din organisme modificate genetic;

Legea nr. 266/2002 privind producerea, prelucrarea, controlul şi certificarea calităţii, comercializarea seminţelor şi a materialului săditor, precum şi înregistrarea soiurilor de plante;

Ordinul MAPAM (Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului) nr. 462/2003 privind evidenţa agenţilor economici (persoane fizice sau juridice, asociaţii fără personalitate juridică) de a declara la direcţiile pentru agricultură şi dezvoltare rurală judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, suprafeţele cultivate cu plante modificate genetic şi producţiile realizate.

Supravegherea calităţii produselor alimentare în scopul prevenirii afectării sănătăţii sau chiar vieţii oamenilor şi calităţii mediului înconjurător trebuie tratată cu maximă responsabilitate. Consumatorul ar trebui să rămână în centrul preocupărilor autorităţilor de specialitate, dar şi ale tuturor celorlalţi factori de decizie.

Deşi nu s-a putut dovedi vreodată că alimentele obţinute din organisme modificate genetic reprezintă soluţia optimă pentru rezolvarea problemei alimentare, aceste produse ocupă un spaţiu din ce în ce mai mare pe pieţele multor ţări, cum ar fi SUA şi ţările în curs de dezvoltare sau subdezvoltate. Totuşi, având în vedere riscurile dovedite de toxicitate şi de alergenitate, întrebarea pe care şi-o poate pune, în mod firesc, orice om inteligent este următoarea: de ce, oare, nu se spune răspicat cât de grave sînt tulburările pe care le produce în organismul uman un consum îndelungat de alimente modificate genetic?

NOTE

¹ Legea 214/2002 pentru aprobarea OG 49/2000 privind regimul de obţinere, testare, utilizare şi comercializare a organismelor modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne şi a produselor rezultate din acestea, publicată în MO nr. 316/14 mai 2002

² http://www.bioresurse.ro/omg.html

³ Idem 2

⁴ Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2001/18/CE din 12 martie 2001 privind diseminarea deliberată în mediu a organismelor modificate genetic