Sincer sa  fiu pana acum am avut ceva deceptii in viata (poate si datorita faptului ca provin dintr-o familie in care certurile erau foarte frecvente). Am 33 de ani si nu reusesc sa tin o relatie mai mult de 3-4 luni de zile (la inceput credeam ca de vina e ea, dar cu timpul am realizat ca si eu as putea sa am partea mea de vina). Mai pe scurt tata ne-a parasit pe noi cand aveam eu 12-13 ani (si desi realizam inca de pe atunci ce se petrece tata m-a amenintat sa nu-i spun mamei ce se petrece, in realitate el se ducea cu alta femeie iar eu fiind mic si timorat nu i-am spus mamei de frica). In timp mama a aflat ce se intampla de fapt cu tata, iar dupa cativa ani au divortat. Cred ca am ramas cu sentimentul adanc intiparit in minte ca as fi putut sa previn acest eveniment, iar din aceasta cauza caut motive de despartire in toate relatiile pe care le am. Doar daca mi se pare mie ca am vazut-o ca se uita mai altfel la altul (desi in cele mai multe cazuri aveam dreptate) aveam motiv sa fiu extrem de gelos si sa rup relatia cu respectiva. De obicei sunt tipul de om care pune la suflet tot desi stiu ca nu ar trebui sa fiu asa poate mi-ar fi mult mai bine ca din cand in cand sa fiu mai indiferent, sau sa analizez mai bine situatia respectiva si sa nu mai pun la suflet tot. Mai am vise cu fostele prietene in care cer lamuriri de ce cum de nu am putut fi impreuna, dar rar mi s-a intamplat sa mi se arate in vis raspunsul. Doar de cateva ori am visat ca-mi raspundeau foarte clar "ASA A FOST SA FIE". Recunosc ca am ajuns sa nu mai am incredere nici in mine, si apoi cum pot sa incep sa am incredere in alta persoana. As dori daca se poate un raspuns, cat mai sincer cu putinta. Am incercat sa ma gandesc cine ar putea fi de vina in acesta situatie, doar mi se pare mie sau judec alte persoane dupa anumite "clisee" intiparite in  mintea mea in urma unor actiuni din trecutul meu????!??!???

Am o mica problema... nu reusesc sa discut liber cu partenerul... singura modalitate de a ma exprima liber este prin intermediul calculatorului (pe messenger )... cand incerc sa vorbesc despre aspecte importante de cuplu fata in fata ma pierd si nu reusesc sa transmit ceea ce doresc. Exista vreo explicatie pentru acest tip de comportament si ce pot face sa trec peste? Va multumesc.

Ma numesc Ioana, am 15 ani si as avea o intrebare, sunt intr-o situatie ciudata cu un baiat si nu stiu ce sa fac. De curand l-am cunoscut si ne comportam ca niste amici... pana intr-o zi in care a fost la mine si relatia nu a mai fost doar de prietenie. Nimeni nu a mai stiut de ziua aia ca am fost singuri... a doua zi ne-am comportat ca si cum nu a fost nimic. Pana intr-o zi cand el m-a intrebat daca ziua in care noi doi am stat impreuna a fost doar de monotonie pentru mine.. si atunci mi-am dat seama ca ma place... si sincer si eu cred ca il plac avem si pasiuni comune. Insa nu e asa de perfect totul, pentru ca el este mai mic decat mine.. are 14 ani, eu sunt in cls a 9 a (15 ani) si el e in clasa a 7a... credeti ca este ciudat ca sa fiu cu persoana asa de mica? Ma va privi lumea urat? Mi-e frica sa nu imi fac o imagine ... nu tocmai buna, dar totusi mie imi place de el si avem destule in comun. Pana acum am mai avut prieteni, dar mai mari decat mine, el nu stiu daca a mai avut. Ce sa fac? Sa incerc o relatie sau mai bine las sa treaca... ? Trebuie sa stiu cat mai curand ce sa fac si nu ma pot hotara. Stiu ca pare o problema minora si ca ocup timpul degeaba... dar chiar nu stiu ce sa fac. (Asa diferenta practic nu este mare.. dar in etapa asta de adolescent se simte mai mult decat in alte perioade, spun eu)
Multumesc.

Am cu prietenul meu o relatie frumoasa de 2 ani, o relatie in care am ajuns sa ne cunoastem foarte bine pe toate planurile, dar viata sexuala ne pune in dificultate pentru ca am ajuns sa facem sex in fiecare zi, iar pe el a inceput sa il deranjeze si imi spune ca nu vrea sa fie ceva facut la norma, ci atunci cand simti. Problema e ca eu am dorinta in fiecare zi, nici nu stiu ce mai simt uneori ca ma respinge, ca nu ma mai vrea langa el. E ciudat pentru ca pana acum se bucura la fel de mult de sex. Oare de ce i se pare ca facem sex in exces, are o problema sau s-o fi plictisit de mine?

Mă numesc Adina, am 32 de ani şi sunt prof de engleză. Sunt în divorţ cu soţul, dupa 8 ani, deşi avem un băiat de 1 an şi 3 luni. M-am reîntors la părinţi cu copilul de frica soţului. Acum sunt chemată la locul lui de muncă (cadru militar) pentru a discuta cu psihologul şi şefii săi de la unitate problemele la care am ajuns. S-a aflat că el a săvârşit un lucru nepotrivit şi ar putea fi dat afară. Ce atitudine credeţi că ar trebui să am eu în acest caz? Nu sunt genul care face scandal sau îşi spală rufele în public. Cum ar trebui să mă îmbrac? Sunt culorile atât de importante la o astfel de întâlnire?

Vă mulţumesc dacă îmi puteţi acorda timp pt. un  răspuns.

Adina

Buna... am 23 de ani si de un an locuiesc impreuna cu prietenul meu. Ne iubim foarte mult si ne intelegem foarte bine... problema mea este ca de fiecare data cand imi zice sa facem dragoste eu il iau pe "NU" in brate... tin sa precizez ca in pat ne potrivim de minune si ador sa fac dragoste cu el, dar nu stiu de ce ma franez la inceput... si cand am apucat sa zic nu... asa ramane.. am discutat cu el despre asta dar nu am gasit nici un raspuns. El ar vrea sa facem dragoste in fiecare zi... Cu toate ca ma simt super bine cu el cand facem dragoste, daca ar fi dupa mine am face o data la saptamana... nu simt nevoia asta... (la fel mi se intampla si in trecut cu fostul iubit). Se mai intampla sa zic nu si in final sa ajungem in pat... in momentul ala ma simt folosita si nu mai simt nici o placere. Am ajuns sa avem discutii pe tema asta.... ma intreaba daca am pe altcineva… Eu il iubesc din tot sufletul si nici o clipa nu m-am gandit sa il insel... am incercat sa ma comport altfel... sa zic intotdeauna DA... dar nu reusesc... te rog ajuta-ma tu... fa-ma sa inteleg care e problema mea.

Iti multumesc frumos!