- extras oferit cu permisiunea traducătorului - 

Constituind un sistem puternic de clasificare a personalităţii, Eneagrama este de fapt un model dinamic de structură a fiinţei umane care descrie nouă moduri distincte de gândire, de simţire şi de acţiune, influenţate de nouă impregnări subconştiente sau compulsiuni ale sufletului. Acest sistem se diferenţiază de alte abordări psihologice prin faptul că pune accentul pe motivaţiile interioare, fără a neglija, totuşi, comportamentul exterior. Oferim, în rândurile de mai jos, un extras din cartea Eneagrama. Un itinerar al descoperirii de sine, autori Maria Beesing, Robert Nogosek, Patrick O’Leary.

Alexis Carrel, autorul studiului despre rugăciune pe care vi-l prezentăm mai jos, a scris în anul 1940, în limba engleză, un articol despre puterea rugăciunii. Acest articol era destinat magazinului american Reader's Digest. El a fost publicat la începutul anului 1941, după ce fusese prescurtat şi adaptat de către unul dintre editori. Apoi articolul a fost tradus în limba franceză, probabil în Elveţia, şi a apărut în „Journal de Geneve“. Mai târziu, publicaţia franceză „La Semaine Religieuse“ l-a inserat şi ea în paginile sale. Abia atunci, autorul a luat cunoştinţă de această traducere. Fiind nemulţumit de calitatea ei, a hotărît să scrie un nou eseu asupra Rugăciunii.

Cuviosul Serapion ne povestea: Mergând eu în pustia cea mai dinăuntru a Egiptului, la părintele Ioan, stareţul cel mare şi, luînd binecuvîntare de la dînsul, am şezut să mă odihnesc după osteneală. Dormind, am avut o vedenie în somn şi am văzut doi sihaştri venind şi luînd binecuvîntare de la stareţ, zicînd între ei: „Acesta este ava Serapion, să luăm binecuvîntare de la dînsul“. Şi le-a zis lor ava Ioan: „Acum a venit din pustie şi foarte mult este ostenit; lăsaţi-l puţin să se odihnească“.

Mădălin a fost pentru mine tipul clasic de cocalar de Bucureşti: un ins certat cu şcoala şi cu bunul simţ, care trăgea la fiare în sălile de sport pentru a-şi umfla muşchii, cu o ceafă groasă pe care straturile de grăsime se revărsau unele peste altele, plin de ghiuluri pe degete şi lanţuri de aur la gât, îndrăgostit nebuneşte de manele. Când făcea grătarele pe balcon scotea casetofonul pe geam şi-i dădea pe Adi Minune şi Vali Vijelie la maximum, înnebunnidu-i pe vecini cu muzica de mahala şi cu mirosul de mici.

Când m-am mutat în cartierul Militari, apartamentul mi-a fost spart de trei ori în jumătate de an, iar o vecină mi-a şoptit că banda lui Mădălin a fost implicată în cele trei spargeri. Cei mai mulţi vecini se temeau de el, căci pe unii i-a bătut şi i-a tăiat cu cuţitul. În ciuda sesizărilor la poliţie el era de neatins, iar reclamanţii se trezeau imediat cu maşinile sau apartamentele sparte, cu copiii maltrataţi ori nevestele hărţuite. Am înţeles că poliţia era neputincioasă în faţa lui abia la a treia sesizare, când poliţistul de proximitate m-a luat de-o parte şi mi-a spus să o las mai moale cu nemulţumirile dacă vreau să nu o păţesc mai rău. Mădălin era stăpânul zonei, peştele celor mai multe prostituate din cartier şi organizatorul celor mai multe activităţi comune: el repartiza locurile de parcare, el stabilea cine şi când are dreptul să joace fotbal pe terenul şcolii de vis-a-vis, el stabilea care este temperatura optimă în apartamente şi toate reparaţiile şi acţiunile de modernizare a blocurilor din jur depindeau în totalitate de voinţa lui.