- extras oferit cu permisiunea traducătorului - 

Constituind un sistem puternic de clasificare a personalităţii, Eneagrama este de fapt un model dinamic de structură a fiinţei umane care descrie nouă moduri distincte de gândire, de simţire şi de acţiune, influenţate de nouă impregnări subconştiente sau compulsiuni ale sufletului. Acest sistem se diferenţiază de alte abordări psihologice prin faptul că pune accentul pe motivaţiile interioare, fără a neglija, totuşi, comportamentul exterior. Oferim, în rândurile de mai jos, un extras din cartea Eneagrama. Un itinerar al descoperirii de sine, autori Maria Beesing, Robert Nogosek, Patrick O’Leary.

Eneagrama atribuită sufiţilor descrie o călătorie care se efectuează în realitate în profunzimea propriei fiinţe. Desigur, ea permite o mai bună înţelegere a tipului de personalitate manifestat de cei care ne înconjoară (prieteni, cunoştinţe sau chiar personaje ale trecutului), însă urmăreşte înainte de toate deschiderea spre descoperirea şi înţelegerea de sine. Roadele lucrării lăuntrice merită din plin osteneala, căci cunoaşterea de sine este o comoară nepreţuită pentru întreaga viaţă. Experienţa unei iluminări de acest fel îi poate înlesni fiecăruia dintre noi accesul la o libertate personală autentică, mult amplificată faţă de cea cunoscută anterior.

Termenul „eneagrama“ vine de la cuvintele greceşti enneas, care înseamnă nouă şi gramma, care are înţelesul de diagramă, semn, simbol, configuraţie, paradigmă. Sistemul ia în considerare nouă (arhe)tipuri fundamentale ale personalităţii umane. Fiecare dintre ele comportă, alături de aspectele sale pozitive, un aspect negativ caracteristic, o tendinţă lăuntrică pe care noi o vom numi în continuare „compulsiune specifică“. Aceasta este înrădăcinată în ideea, în imaginea falsă pe care ne-o facem despre noi înşine şi care influenţează enorm întregul nostru comportament. Compulsiunea tipică a unei personalităţi date constă, deci, dintr-o tendinţă psihică dominantă. Nu este vorba despre o simplă obsesie şi nici despre un fel de idee fixă sau de preocupare conştientă, ci mai degrabă despre forţa dominantă a unui comportament dat, o forţă irezistibilă, mai ales când prezenţa ei ascunsă nu începe să fie conştientizată. Analogic vorbind, ea este precum „păcatul originar“, căci îngreunează manifestarea calităţilor şi aspectelor superioare ale omului³.

Compulsiunea specifică împiedică oamenii să se înţeleagă pe ei înşişi, să îşi conştientizeze motivaţiile profunde, să evalueze tensiunile propriei personalităţi.

Identificarea acestei compulsiuni a personalităţii constă în aducerea la lumină a unui mecanism defensiv, în general ascuns, subconştient, format în perioada copilăriei din nevoia de securitate şi de valorizare a propriei existenţe. Rădăcinile sale se află în straturi ale personalităţii atât de profunde, încât sînt aproape imperceptibile, abia dacă le este intuită prezenţa. Cel mai adesea, oamenii nici nu îşi dau seama cât ar fi de necesară punerea lor în lumină, mai cu seamă dacă doresc cu adevărat să evolueze şi să se deschidă spiritual. Doar după ce ne identificăm compulsiunea aşa cum propune sistemul Eneagramei, putem, în sfârşit, să o integrăm altfel şi să decidem în deplină cunoştinţă de cauză dacă mai dorim să ne lăsăm purtaţi de ea sau dacă, dimpotrivă, vrem să ne opunem tendinţei psihice care-i corespunde. Câtă vreme ea rămâne ascunsă, această alegere nu este posibilă. Dacă nu ne-am confruntat conştient cu ea şi nu înţelegem modul în care ne condiţionează, ea va continua să ne apese şi să ne afecteze în ansamblu atitudinile, comportamentul, deciziile şi acţiunile.

Călătoria în interiorul fiinţei pe care o oferă Eneagrama nu este însă un lucru uşor de realizat. Numeroşi sînt cei care o percep ca fiind plină de pericole. Este, desigur, neplăcut să cauţi şi să recunoşti la rădăcina propriei personalităţi o tendinţă inferioară caracteristică. In plus, compulsiunea constă tocmai în evitarea acestei mărturisiri. Dorinţa de a o discerne înseamnă, într-un fel, o moarte: ea implică analizarea, criticarea şi mai ales transformarea propriului mod de a acţiona în viaţă, care este deja pe deplin format în tendinţă încă de la vârsta de şase ani⁴. Eneagrama ne ajută să identificăm această tendinţă inferioară şi ne oferă diferite mijloace prin care putem să o integrăm superior, armonios în structura fiinţei, ce este astfel eliberată şi vindecată de influenţa ei negativă. Trebuie ştiut că această forţă va continua în realitate să subziste în tendinţă, doar că, fiind superior modulată şi controlată, va ajunge treptat să nu mai afecteze în rău persoana.

Singurul lucru necesar la începutul acestei călătorii în miezul fiinţei este capacitatea de a recunoaşte, de a admite existenţa compulsiunii, proces care în cadrul creştinismului presupune recunoaşterea păcatului. Compulsiunea conduce întotdeauna la o formă de iubire egoistă, ori aceasta corespunde întocmai definiţiei păcatului sau patimii. Cele nouă înfăţişări pe care ea le prezintă constituie de fapt nouă tipuri de greşeli, nici una dintre ele nefiind mai mică decât celelalte. Fiecare reprezintă o formă particulară de deformare a personalităţii.

Adesea, refuzând să admită aspectele negative, unii caută la început să se definească doar prin ansamblul calităţilor caracteristice, propriei tipologii în care ei se regăsesc. Aceasta nu este însă decât o modalitate de a evita recunoaşterea oricărei compulsiuni, a oricărei greşeli. Persistând în acest joc, ei nu vor putea beneficia de sistemul Eneagramei, care permite tocmai descoperirea punctelor slabe, a aspectelor negative ale personalităţii, urmărind apoi găsirea unei căi de înlăturare a compulsiunii.

Dar, s-ar putea obiecta în continuare, dacă vrem cu adevărat să familiarizăm pe cineva cu sistemul Eneagramei, ar trebui să plecăm de la dorinţa de a-i descoperi calităţile; dacă fiecare tipologie comportă o serie de calităţi, atunci de ce să nu începem analiza cu ele? Răspundem reluând ideea că acest mod de a acţiona nu face decât să îngreuneze abordarea călătoriei în interiorul fiinţei. Singurul mijloc veritabil de familiarizare cu Eneagrama este acela de a face apel la întreaga sinceritate a fiecăruia şi la curajul de a privi adevărul în faţă. Doar adevărul ne poate face cu adevărat liberi⁵.

Identificarea propriei tipologii trezeşte astfel în fiecare dintre noi spiritul autocritic, care ne permite să regretăm şi să mărturisim greşelile, pentru ca apoi să luăm hotărârea de a le îndrepta. Recunoaşterea deficienţelor constituie un pas esenţial pentru dobândirea libertăţii promise de sistemul Eneagramei, pentru eliberarea de tensiunea care ne face să cădem pradă, adesea fără să ne dăm seama, aspectului tenebros al fiinţei noastre.

Identificarea tipului nostru ne va conduce, de asemenea, la recunoaşterea, în straturile mai profunde ale fiinţei, a unei lipse de încredere, care reflectă, în fapt, o scădere a credinţei. In spatele fiecărei compulsiuni există întotdeauna un mod de apărare al eului închistat în egoism, care blochează relaţia cu ceilalţi. Această strategie de protecţie este o modalitate de salvare „de unul singur“. Personalitatea alege să-şi garanteze siguranţa şi reuşita prin propriile eforturi, ceea ce constituie, în mod evident, o greşeală. Descoperirea compulsiunii conduce, dimpotrivă, la abandonarea treptată a stratagemelor personale, folosite pentru asigurarea succesului. Ea indică adevărata cale de salvare.

Fondată pe o strategie de apărare şi protejare de sine a fiinţei, compulsiunea este, în mod fundamental, o modalitate de a evita, de a ascunde o anumită stare nedorită cu care ne confruntăm. De aici îşi extrage ea puterea asupra noastră. în plus, deşi nu sîntem niciodată mândri de ceea ce numim „păcatele noastre“, ne facem în general un titlu de mândrie din această atitudine compensatoare ce maschează problemele. Astfel, în mod inconştient, fiecare ajunge să creadă că tocmai mecanismul său compulsiv îl face superior celorlalţi, care nu îl manifestă!

Trebuie să spunem că lansarea în această călătorie în interiorul fiinţei, propusă de sistemul Eneagramei, constituie un demers capital prin imensele sale consecinţe asupra imaginii de sine, asupra percepţiei lui Dumnezeu şi asupra celorlaţi. Ea deschide în faţa conştiinţei noastre orizonturi în întregime noi, făcându-ne capabili să vedem ce se petrece cu adevărat în chiar miezul personalităţii noastre şi să intervenim pentru transformarea în bine a acesteia.

Mecanismul de evitare al fiecărui tip de personalitate Analiza Eneagramei începe cu studiul mecanismului de apărare şi de evitare specific fiecărui tip. Aceste tipuri psihologice sînt asociate, deloc întâmplător, cu numerele de la 1 la 9 (pilonii sistemului zecimal). Ele se reprezintă grafic, pe un cerc, ca nişte puncte corespunzând unor „poli ai psihismului“, plasaţi într-o adevărată urzeală de relaţii de intercondiţionare. Tipurile sînt adesea asociate cu câte un nume: tipul 1 cu Perfecţionistul, 2 cu Altruistul, 3 cu Competitivul etc. Prin etichetarea pe care o introduc, aceste nume limitează într-un anume fel sfera de cuprindere a tipurilor şi, în plus, diferă de la o şcoală la alta, astfel că am preferat o modalitate mai simplă de a desemna tipurile, prin numărul cu care sînt asociate: UNU, DOI, TREI etc. Această abordare permite evitarea clişeului, lăsând poarta deschisă tuturor revelaţiilor pe care le procură experienţa nemijlocită. Figura de mai jos ilustrează mecanismul de apărare al fiecărui tip de personalitate al Eneagramei.

 Persoanele din tipul UNU evită mânia. Cu siguranţă, există destule lucruri care le pot irita sau nemulţumi. Important pentru ele este să nu se arate niciodată supărate sau mânioase. Ele se străduiesc din răsputeri să fie perfecte sau măcar să facă totul cât mai bine, fiind gata să depună toate eforturile pentru a îndeplini chiar sarcinile neînsemnate şi detestând lucrul prost făcut, oricine ar fi responsabil de aceasta.

Persoanele din tipul DOI evită recunoaşterea propriilor nevoi. Ele sînt mereu gata să observe nevoile celorlalţi şi chiar urmăresc să le descopere, fâcându-şi titlu de glorie din ajutorul pe care-l acordă unuia sau altuia. în ceea ce le priveşte însă, nu recunosc în ruptul capului că au nevoie de cel mai mic lucru: ele nu au niciodată nevoie de nimic şi în nici un caz nu cer ajutorul celorlalţi.

Persoanele din tipul TREI evită eşecul. Există în ele ceva care le impulsionează să urmărească în orice situaţie şi peste tot succesul. Confundându-şi personalitatea cu reuşita, ele refuză să rateze vreodată ceva, oricât de mare ar fi preţul de plătit, pentru ele şi pentru ceilalţi.

Persoanele din tipul PATRU evită banalitatea. Pentru ele, important este să se deosebească de ceilalţi. Ele se cred mai rafinate şi mai sensibile decât oamenii obişnuiţi şi sînt convinse că ceilalţi nu le înţeleg, dat fiind caracterul unic al emoţiilor lor, al preocupărilor lor şi al trecutului lor tragic.

Persoanele din tipul CINCI refuză vidul. Interesate doar de mărirea tezaurului lor de cunoştinţe, ele fac totul pentru aceasta, simţind o nevoie profundă de a şti mereu mai mult, fără a le împărtăşi vreodată ceva şi celorlalţi, ca şi cum faptul de a-şi transmite cunoştinţele le-ar priva de ceva. Ele refuză orice participare la petreceri, căci văd în aceasta doar o pierdere de timp, neprofitabilă pentru împlinirea lor intelectuală.

Persoanele din tipul ŞASE refuză orice deviere. Ele văd viaţa doar prin prisma legilor, regulilor şi normelor care o încadrează. Deşi evită posturile de răspundere, fac acesta pentru a-şi îndeplini cât mai bine datoria, neadmiţând nici o neglijenţă: ceea ce contează este ordinea şi autoritatea care o garantează. Pentru ele, aceasta este o chestiune de loialitate faţă de grupul sau grupurile de care aparţin.

Persoanele din tipul ŞAPTE fug de suferinţă. Optimiste, caută plăcerea şi refuză să vadă lucrurile neplăcute din viaţă. Astfel, ele nu observă suferinţa şi nefericirea celor care-i înconjoară. Adesea, au dificultăţi în a-şi duce la bun sfârşit proiectele, pentru că aceasta le-ar cere prea mult efort şi le-ar supune la prea multe dificultăţi.

Persoanele din tipul OPT refuză slăbiciunea. Titlul lor de mândrie este acela de a fi puternice. Pentru ele, viaţa este o luptă pentru dreptate. Deoarece lumea nu este ceea ce ar trebui să fie, ele consideră că îşi pot salva demnitatea doar fiind pregătite să înfrunte tot ceea ce merge rău şi demascând peste tot nedreptatea şi aparenţele înşelătoare. Lor le place „să aibă explicaţii“ cu ceilalţi, fiind foarte atente ca nimeni să nu aibă ascendent asupra lor şi având mereu mare grijă ca ceilalţi să nu perceapă la ele vreo fisură.

Persoanele din tipul NOUĂ evită conflictul. Ele se simt stânjenite de cea mai mică tensiune sau ruptură a armoniei dintre fiinţe. Pentru ele, nimic nu este mai important decât pacea, astfel că se preocupă mereu nu atât de liniştea lor lăuntrică, uşor de obţinut, cât de concordia din anturajul lor. Ca să se mobilizeze şi să treacă la acţiune, ele trebuie să fie stimulate de alţii.

 Descrierea fiecărui tip de personalitate. Înainte de a începe această primă abordare, trebuie să precizăm lucrurile. Vom analiza fiecare tip de personalitate mai întâi în aspectul lui inferior (negativ), iar apoi în aspectul lui superior (pozitiv). In concluzie, vom propune o listă de reacţii tipice, un fel de examen de conştiinţă. Este vorba de o adaptare a lucrării lui J. Wagner: „Inventarul de personalitate al Eneagramei⁶“. Aceasta vă va permite să mergeţi direct la propriul tip, cel pe care l-aţi întrezărit poate din simpla lectură a celor nouă tipuri caracteriale pe care tocmai le-am evocat. Dacă cititorul a reuşit deja să facă o preselecţie a două sau trei tipuri, cele ce urmează îi vor permite să-şi identifice cu exactitate propriul tip. Recomandăm aprofundarea informaţiilor despre celelalte tipuri abia după analizarea acestuia. Recunoscând în prealabil propria sa tendinţă psihică inferioară (sau altfel spus, propriul său „păcat-tip“), fiecare va putea apoi recunoaşte şi admite cu mai mare toleranţă compulsiunile celorlalţi. Astfel, în loc să favorizeze accentuarea propriilor compulsiuni, a ostilităţii sau urii faţă de ceilalţi, descoperirile pe care le face posibile Eneagrama vor cataliza sentimentul comuniunii, căci fiecare va putea înţelege mai bine că toţi avem tendinţe inferioare, că sîntem cu toţii „păcătoşi“. Natura compulsiunii este mult mai uşor de înţeles prin prisma propriei experienţe. Simpla intuire a motivelor şi tendinţelor care-i animă pe ceilalţi nu înseamnă nici pe departe cunoaşterea lor efectivă, trăită.

Persoanele din tipul UNU evită mânia pentru că sînt perfecţioniste. Ele nu-şi pot permite „defectul“ de a fi mânioase. Desigur că au şi ele furii, dar şi le reprimă până la nivelul la care nu le mai simt, nu le mai conştientizează. Ceilalţi percep totuşi în aceste situaţii tonul iritat al vocii lor şi o anumită rigiditate a atitudinii. Ele, însă, nu le destăinuie decât prietenilor intimi resentimentul provocat de greşelile celorlalţi, rănile cauzate de jignirile la care sînt supuse.

Aspirând să fie perfecte, persoanele din tipul UNU se neliniştesc mereu pentru că lucrurile nu sînt aşa cum (cred ele că) ar trebui să fie. In frământarea lor, ele se străduiesc în primul rând să facă totul perfect ele însele, repetând la nesfârşit ceea ce au de făcut, ajungând menajere perfecte, contabili meticuloşi, profesori care reiau lecţia de la zero dacă nu s-a înţeles totul de prima dată. Un numărul UNU este întotdeauna gata să petreacă timp suplimentar pentru îndeplinirea sarcinii, atât de mult ţine să o încheie perfect. Perfecţiunea fiind posibilă, trebuie făcut totul pentru a o atinge.

Importanţa pe care persoanele din tipul UNU o acordă perfecţiunii le face adesea să fie decepţionate şi nemulţumite, atât de ele însele cât şi de cei din jurul lor. Ele ajung să nesocotească limitările pe care le impune timpul, precum şi pe cele ale naturii umane: în viziunea lor, acestea sînt inadmisibile. Nici nu se pune problema ca ele să admită cea mai mică fisură; practic, ele nu se pot vedea decât în postura celui aflat mereu în acţiune şi aşteaptă acelaşi lucru de la ceilalţi. în dorinţa lor de a corecta totul, de a face ordine peste tot, ele nu suportă să vadă că ceilalţi nu muncesc la fel de mult.

Dar care să fie motivul acestei nevoi de perfecţiune? Răspunsul este că persoanele din tipul UNU se consideră acceptabile doar cu condiţia de a fi exemplare. Ele au fost pur şi simplu educate în ideea că nu sînt acceptate dacă nu sînt ireproşabile. în copilărie, ele au trebuit mereu să fie „băiatul cuminte“ sau „fetiţa cuminte“. Lăuntric, sînt înzestrate cu un adevărat arsenal de mecanisme destinate să evite cea mai mică greşeală, un sui-generis pupitru lăuntric de control, plin de becuri indicatoare, aparate de măsură, monitoare de televiziune şi microfoane. Din această cauză, persoanele din tipul UNU reacţionează la critici inexistente sau se opresc în mijlocul frazei pentru a răspunde unor obiecţii pe care nimeni nu le-a făcut. De asemenea, au tendinţa de a reveni în detaliu asupra trecutului, evocând în minte ziua care tocmai s-a încheiat şi analizând critic fiecare clipă trecută. Le place să retrăiască tot ce s-a petrecut, iar dacă ţin un jurnal, o fac cu minuţiozitate, notând de pildă ora trezirii sau ora la care sosesc vizitatorii, ceea ce concordă perfect cu dorinţa lor permanentă de a verifica dacă lucrurile merg bine sau nu.

Acelaşi lucru îl fac şi cu ceilalţi. Această perpetuă revenire asupra trecutului, această teamă de a uita cele mai mici amănunte sfârşeşte prin a le face enervant de chiţibuşare. Ele îi impacientează pe toţi reluând vechile argumente, revenind la eternele lor îndoieli şi la aceleaşi obiecţii, relansând controverse deja epuizate, fără a fi capabile să decidă cine a avut dreptate şi cine a greşit. Chiar dacă acestea nu mai au nici o legătură cu prezentul, pentru ele contează prea puţin. Mai mereu nemulţumite, tensionate, frustrate, vocea lor are aproape de fiecare dată un ton iritat. Persoanele din tipul UNU îşi rumegă greşelile trecute, mărind continuu depozitul de vechi istorii, pe care le folosesc pentru reproşuri sau autoreproşuri.

Chiar dacă sînt exasperate de tot ceea ce văd că nu merge bine, mecanismul lor de apărare le face să nu-şi exprime mânia, pe care o refulează cu putere, deşi nu fac aceasta în mod conştient. Astfel, în mod caracteristic, deşi consideră în permanenţă greşelile şi neajunsurile semenilor lor cu totul inacceptabile, ele nu le spun niciodată nimic. Am putea aştepta ca ele să se străduiască să-i corecteze pe ceilalţi, dar nici vorbă! Şi tocmai din această cauză, sfârşesc prin a deveni complet inadaptate anturajului lor, pentru că astfel, neexprimându-se, devin intolerante. Deşi se gândesc mereu la perfecţionarea lor sau a celorlalţi, ele sînt de fapt tot mai nemulţumite.

Persoanele din tipul UNU se agaţă deci cu obstinaţie de ideea ca totul să decurgă fără greş şi tind să îmbunătăţească până şi procedeele tradiţionale, verificate în decursul timpului. Considerând că lucrurile trebuie să fie cu mult mai simple, mai directe, urmăresc să-i convingă pe toţi ceilalţi să procedeze ca şi ele. Metoda folosită are în viziunea lor o enormă importanţă, făcându-le adesea mioape la lucruri mai importante. întocmai ca în proverbul binecunoscut, ele ajung „să nu mai vadă pădurea din cauza copacilor“; scufundate în detalii, sfârşesc prin a nu mai şti de unde să înceapă.

Această meticulozitate care le face să se agate de nimicuri le încetineşte mult deciziile. La restaurant, refuză să comande ceva până când nu au studiat în întregime meniul; cel care doreşte să colaboreze cu ele trebuie să se ferească să le evidenţieze urgenţa chestiunii de rezolvat, căci riscă să i se refuze orice participare; niciodată, timpul acordat pentru a cumpăni părţile bune şi rele ale unei acţiuni nu li se pare suficient; în postura de lideri de grup, sînt incapabile să înceapă înainte ca toată lumea să fie prezentă, căci pentru ele, un grup nu poate funcţiona dacă nu este complet.

Persoanele din tipul UNU se scuză mereu, repetând: „Nu sînt expert în această problemă.“, „Nu am reuşit să fac exact aşa cum aş fi dorit.“, „Nu rămâne destul timp ca să terminăm.“ De fapt, ele nu fac astfel decât să-şi exprime nemulţumirea de sine. Dealtfel, nu ar putea crede niciodată că au la dispoziţie mai mult timp decât este necesar.

Repetând „Fiecare lucru la locul lui şi un loc pentru fiecare lucru“, ele îşi arată intoleranţa la orice neglijenţă. Psihic, se menţin în formă atâta vreme cât pot continua să facă totul în conformitate cu propriile criterii. Imediat ce apare o problemă reală, se simt copleşite de sarcina asumată, iar dacă li se pare că nu mai au nici timpul şi nici energia necesară să ducă lucrul la bun sfârşit, se descurajează şi-şi pierd buna dispoziţie sau chiar intră în depresie, ajungând să nu mai facă nimic sau, pur şi simplu, să se plângă cu un aer sumbru că ceilalţi îi strivesc.

Pe lângă compulsiunea caracteristică, persoanele din tipul UNU sînt, însă, înzestrate şi cu o mulţime de calităţi deosebite. Astfel, strădania lor pentru perfecţiune este admirată de ceilalţi. De mici copii au demonstrat multă responsabilitate pentru temele lor, în detrimentul distracţiei. Acum, la maturitate, sînt gata să sacrifice totul pentru sarcina lor, petrecând ore întregi pentru a pregăti bine totul şi veghind cu extremă grijă ca lucrurile să fie în ordine şi să se desfăşoare corect.

Ele pot fi excelenţi tovarăşi, căci sînt vesele, amuzante şi pline de însufleţire, făcând dovadă de o simplitate cuceritoare în modul lor de a raţiona. Când vorbesc, reţin adesea atenţia celorlalţi. Insistenţa lor de a lua în serios cel mai mic detaliu, cum ar fi, de pildă, momentul precis în care se petrece un eveniment, le face povestirea interesantă. Persoanele din tipul UNU au o priză continuă asupra vieţii cotidiene. Reflectând fără încetare la ceea ce trebuie perfecţionat, reuşesc adesea să-i convingă şi pe ceilalţi să facă eforturi pentru a îmbunătăţi lucrurile. Grija lor pentru ordine şi pentru condiţii proprii face cu certitudine ca locul în care trăiesc să fie mai plăcut, mai agreabil.

Ele sînt în mod deosebit apreciate pentru cinste şi pentru sinceritate. Insistând întotdeauna asupra dreptăţii, tratează pe toată lumea în mod egal şi nu se lasă influenţate de pretenţiile de superioritate ale celor bogaţi şi puternici, chiar şi atunci când toţi ceilalţi sînt gata să se târască în faţa acestora. Aşteptând ca şi ceilalţi să se comporte cu autenticitate, ele îi ajută pe prietenii lor să o facă.

Considerăm că persoanele din tipul UNU se vor regăsi în cea mai mare parte a afirmaţiilor de mai jos, care pot constitui secţiunea corespunzătoare dintr-un chestionar mai simplu pentru identificarea tipului⁷:

1. Fac tot ce îmi stă în putinţă pentru a-mi corecta greşelile.

2. Sînt adesea supărat(ă), pentru că lucrurile nu decurg aşa cum ar trebui.

3. Îmi displace să pierd timpul.

4. Mă învinovăţesc adesea că nu fac lucrurile mai bine.

5. Mi se petrece adesea să consider că unele lucruri sînt compromise din cauza unei imperfecţiuni minime.

6. Îmi este greu să mă destind, să fac năzbâtii.

7. În închipuirea mea, mă aud adesea pe mine însumi (însămi) sau îi aud pe ceilalţi făcându-mi reproşuri.

8. Mi se pare că-mi fac mai multe griji decât ceilalţi.

9. Mă simt aproape obligat(ă) să fiu cinstit(ă).

10. Îmi descopăr adesea trăsături rigoriste.

11. Pentru mine, este important să am dreptate.

12. Am frecvent sentimentul că timpul fuge, iar eu mai am atâtea de făcut...

13. Simt nevoia să am control asupra modului în care îmi

folosesc timpul.

14. Sînt pe cale să devin sau chiar sînt scrupulo(a)s(ă).

15. Îmi place să mă identific cu cavalerii cruciaţi, în lupta lor împotriva răului.

16. Dacă ceva nu este just, mă frământ pentru asta.

17. Mă simt aproape forţat(ă) să fac totul pentru a deveni mai bun(ă) şi pentru a-mi face mai bine datoria.

18. Simt că trebuie să fiu perfect(ă), dacă doresc ca ceilalţi să mă placă şi să mă aprobe.

19. Mă simt adesea dezamăgit(ă), pentru că nici eu şi nici lucrurile nu evoluăm cum ar trebui.

20. Cred că văd întotdeauna lucrurile în termeni de bine sau de rău, de drept sau de nedrept.

----------------------------------------------------------------------------------