Lemnul dulce

Categoria părinte: Articole
06. 10. 07

Evaluare utilizator: 0 / 5

Steluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivăSteluță inactivă
 

Lemnul dulceLemnul dulce este o plantă erbacee perenă sau arbust cu frunze imparipemat compuse, flori mici, liliachii și fructe spinos-păroase. Are aspect de subarbust ce crește spontan dar și în cultură, îi priesc solurile nisipoase și este puțin răspândit în foste albii de râuri, în luminișuri și în zone necultivate.

Se numara printre plantele cele mai utilizate in medicina europeana. Rădăcina sa a fost folosita in scopuri medicale de mii de ani.

Lemnul dulce creste sălbatic in Europa de sud-est si Asia de sud-vest, in locuri umede, prin tufisuri si pe marginea apelor. În prezent este intens cultivat, radacina sa fiind utilizata in scopuri comerciale.

Lemnul dulce a fost utilizat încă din antichitate, atât pentru fabricarea dulciurilor, cât și în scopuri terapeutice.

Traditional, lemnul dulce a fost utilizat de catre grecii antici pentru a trata astmul, problemele de piept si ulceratiile bucale.

Rădăcina de lemn-dulce este cea mai folosită plantă din medicina tradițională chineză, având peste 150 de compuși cu efecte benefice.

În amestecuri, rădăcina de lemn-dulce, este cel mai frecvent utilizată ca adjuvant, principala sa calitate fiind aceea de a potența efectele benefice ale altor plante medicinale.


Descrierea plantei:
Lemnul dulce (Glycyrrhiza glabra) este o planta inalta pana la 150 cm, avand in pamant o radacina groasa si numerosi rizomi subterani, galbeni la interior si cu gust dulce. Din acesti rizomi cresc din loc in loc tulpinile aeriene care formeaza tufe, iar in pamant se intind radacinile pe o suprafata de cativa metri.

Tulpina este dreapta si puternica, putin ramificata, iar la partea superioara aspra la pipait. Frunzele sunt lungi de 10-20 cm, formate din mai multe foliole, de obicei intre 5-9. Foliolele sunt ovale, rotunjite, iar la varf se termina printr-un fir scurt (mucron).

Inflorescenta are forma unui strugure si este asezata pe o codita lunga ce depaseste dimensiunea frunzei. Florile sunt mici, de culoare violet albicioasa, fiecare floare avand o codita scurta. Caliciul este scurt, avand 5 sepale unite intre ele si acoperite cu peri glandulosi. Corola are forma de fluture (papilonacee) si este formata din 5 petale neregulate. Lemnul dulce înfloreste in lunile iunie-iulie.

Lemn dulce - radacinaRecoltarea si uscarea:
Recoltarea  radacinillor si a rizomilor se face primavara devreme (înainte de înflorire) și toamna (după căderea frunzelor) dar numai de la plantele care au depășit 3-4 ani.
Dupa ce s-au scos din pamant se lasa 2-3 ore la ofilit si apoi se acopera cu stuf sau paie si se tin 10-15 zile, aerisindu-se la 2-3 zile.
Dupa fermentare, radacinile se usuca fie la soare sau in incaperi cu o puternica circulatie a aerului, fie artificial la o temperatura de 35-40 grade C. Din 3-4 kg radacini proaspete se obtine 1 kg produs uscat.

Compozitie si intrebuintari:
In unele traditii lemnul dulce este inclus in categoria dulciurilor, deoarece contine acid glicirizic care este de 50 de ori mai dulce decat zaharul.

In scopuri industriale, lemnul dulce se foloseste la stingatoarele de incendii, datorita proprietatii sale de a face spuma abundenta in contact cu apa.

Lemnul dulce este una dintre cele mai valoroase plante medicinale, un puternic antiinflamator eficient in afectiuni diverse, de la artrite, pana la ulceratii bucale. De multe ori se utilizeaza ca laxativ si calmant al tusei.  

Radacina de lemn dulce contine saponine triterpenice (glicirizina, pana la 6%), izoflavone, (liquiritina, izoliqiritina, formononetina), polizaharide, fitosteroli, cumarine, asparagina etc. Cercetarile arata ca glicirizina are un efect antiinflamator si antiartritic similar hidrocortizonului si altor hormoni corticosteroizi, cu diferenta ca este lipsit de toxicitate. Aceasta stimuleaza productia de hormoni a glandelor suprarenale si reduce descompunerea steroizilor de catre ficat si rinichi. In cadrul studiilor efectuate de cercetatorii din Japonia, in 1985, s-a demonstrat ca glicirizina este benefica in cazul hepatitei cronice si a cirozei hepatice.
Lemnul dulce, in ansamblu, reduce secretiile stomacale, insa produce un mucus dens care captuseste stomacul, facandu-l util in afectiunile inflamatorii si iritante ale stomacului. De asemenea, izoflavonele sunt recunoscute pentru actiunea lor estrogenica.
Proprietatile sale antiinflamatoare il fac util in numeroase afectiuni ca: gastritele, ulceratiile peptice, artritele, articulatiile inflamate, afectiunile pielii. De asemenea, are efect calmant in cazul inflamatiilor oculare.
Lemnul dulce stimuleaza glandele suprarenale, fiind benefic in maladia Addison, caz in care acestea nu mai functioneaza normal. Totodata are un efect laxativ moderat, fiind util in constipatii, fara iritarea mucoaselor si fara a da dependenta.

Sinteză:
Componene principale: glicirizina, acid glabric, rezine, lipide, amidon, asparagină, zaharuri, albumină, vitamina B, săruri minerale.

Proprietăți: Fluidizează secrețiile traheobronhice și faringiene, expectorant, actiune estrogena, are acțiune diuretică, antspasmodică, antiinflamatoare și antiulceroasă în ulcerul gastric, este antiinflamator articular, laxativ și purgativ funcție de doza administrată.

Indicații: În artrite, dismenoree, ulcer gastric, traheită, farigită, bronșită, constipație, calculoză renală și biliară.

Contraindicatii:
Este contraindicată folosirea la bolnavii hipertensivi.

Administrare:
- Macerat 2% din care se iau 200ml pe zi;
- Infuzie, o linguriță în 200 ml apă clocotită - se beau 3 ceaiuri pe zi.