Oamenii zilelor noastre îmbătrânesc înainte de vreme, risipind nechibzuit energia lor sexuală. În conformitate cu tradiţiile spirituale ale omenirii însă, această energie este un veritabil elixir de viaţă lungă, dacă este utilizat într-un mod înţelept. Vechii împăraţi chinezi erau educaţi de mici de către maeştrii lor taoişti pentru a învăţa cum să îşi folosească în mod creator energia sexuală, realizând tehinici de retenţie seminală. Tradiţia chineză evocă o epocă de aur, în care toţi oamenii trăiau în armonie cu natura şi erau capabili fără efort să transmute fluidele sexuale, sublimând apoi energia obţinută şi regenerându-se vital, la fel de firesc cum respirau. Se ştie că în Evul mediu, alchimiştii au urmărit să transforme plumbul în aur prin anumite procedee fizico-chimice şi metode cunoscute doar celor puţini. În ultimele două secole, câţiva savanţi au evidenţiat fenomenul transmutaţiei biologice, fără a-i putea da o explicaţie...
Transmutaţia este transformarea unui element chimic în alt element chimic. În Soare şi în stele au loc neîncetat procese de transmutaţie. Hidrogenul se transformă în heliu, apoi către sfârşitul vieţii unei stele, acesta trece în elemente mai grele, cum ar fi carbonul, oxigenul, calciul, fierul sau uraniul. Mai aproape de epoca noastră, bombele nucleare şi centralele nucleare produc în mod obişnuit elemente chimice noi, pornind de la uraniu. Acesta este bombardat cu neutroni şi fisionează, producând faimoasele deşeuri radioactive, care nu sunt altceva decât elemente transmutate. În urma reacţiei de fisiune nucleară rezultă o energie uriaşă.

Ştiinţa modernă afirmă că este imposibil să se genereze reacţii nucleare la temperaturi normale sau la energii joase. Motivul este foarte simplu: atomii sunt constituiţi din două părţi, un nucleu foarte dens, cu sarcină electrică pozitivă, şi electronii cu sarcină negativă ce îl înconjoară. Pentru a face să fuzioneze doi atomi, trebuie ca nucleele lor să se unească. Dar acestea, având sarcini pozitive, se resping. Ele trebuie aduse foarte aproape unul de celălalt, de exemplu proiectându-l pe unul spre celălalt, cu o viteză foarte mare. Odată ce nucleele sunt foarte apropiate, forţele nucleare înving forţele electrice şi astfel cele două nuclee fuzionează. Reacţiile de fuziune şi cele de fisiune nucleară au loc la energii foarte mari.

Experimente care au condus la descoperirea transmutaţiei biologice

Ar fi posibil, oare, un astfel de proces, de transformare a unui element chimic în altul, la o energie mică, în special în materia vie?

Răspunsul este da! Acest fenomen a fost pus în evidenţă încă din 1799 de către un chimist francez, Vauquelin. El a descoperit, nu fără uimire, că găinile eliminau mult mai mult oxid de calciu decât primeau prin alimentaţie. A realizat experimente cu găini, pe care le-a hrănit exclusiv cu ovăz şi a măsurat cantitatea de oxid de calciu prezent în ovăz. Măsurând apoi cantitatea de oxid de calciu eliminat în ou şi în materiile fecale, Vauquelin a descoperit că găinile excretau de 4 ori mai mult oxid de calciu decât primeau în mâncare. Astfel, el a concluzionat că oxidul de calciu era creat în corpul găinii, dar nu a putut determina în ce mod s-a realizat aceasta.

În 1822, chimistul englez Prout definea pentru prima dată noţiunea de transmutaţie a elementelor. El a studiat în mod sistematic creşterea cantităţii de calcar (un compus pe bază de carbonat de calciu) în interiorul unui ou de găină pus la incubator şi a demonstrat că acest calcar nu provenea din coaja oului.

În 1831 s-au realizat experienţe cu seminţe de năsturel. Plantele ce creşteau din acestea conţineau minerale inexistente în seminţe. Apoi, în 1844, Vogel a experimentat cu seminţe de năsturel plasate sub un clopot de sticlă. Păstrând tot timpul sub observaţie aerul de sub clopot, el a adăugat o soluţie nutritivă care nu conţinea nicio urmă de sulf sau de compus al acestuia. După germinare, Vogel a analizat tinerele plante, descoperind că ele conţineau mai mult sulf decât seminţele din care crescuseră. Acest fenomen a rămas neclar pentru Vogel, care a concluzionat că ori sulful nu este un element chimic simplu, ori există o sursă de sulf necunoscut nouă. Câţiva ani mai târziu, Lawes şi Gilbert au observat, analizând cenuşa plantelor, o variaţie inexplicabilă a cantităţii de magneziu.

La rândul său, chimistul german Von Herzeele a efectuat cercetări sistematice, în perioada 1875-1883, asupra germinării seminţelor de ovăz şi asupra variaţiei cantităţii de calciu din timpul acestui proces.

Părintele transmutaţiei biologice - Louis Kervran

În 1959, Louis Kervran, după mulţi ani, în care a realizat mii de experimente, a reuşit să demonstreze că nu numai moleculele, dar şi atomii elementelor pot fi transformaţi, şi aceasta chiar la temperatura camerei. Acest proces a fost denumit de Kervran transmutaţie biologică.

Transmutaţia biologică este deci procesul prin care un organism viu, prin mijloace proprii, la temperatura corpului, produce un element chimic dintr-un alt element chimic, printr-o regrupare a elementelor constitutive din atomi, cu o degajare lentă, dar uriaşă de energie. Reacţia de transmutare biologică, ce se desfăşoară în anumite condiţii specifice, este de fapt o reacţie de fisiune nucleară ce se produce la temperatura corpului, fără o degajare bruscă, fulgerătoare de energie foarte mare, aşa cum se produce, de exemplu, în reactoarele nucleare.

Transmutaţia biologică este prezentă permanent peste tot în sfera biologicului, de la microorganisme, plante, animale şi până la om. Este important de reţinut că toate aceste procese de transmutaţie au loc în lumea vie la temperaturi normale. La nivel celular, reacţiile de transmutaţie biologică sunt ghidate de enzime specifice numite transmutaze, localizate intramitocondrial.

Ştiinţa nu a explicat complet transformarea unui element chimic în altul

Fenomenele de transmutaţie se petrec la nivelul nucleului atomului. Totuşi, transmutaţiile la energie joasă sunt un fenomen total diferit de cel studiat în prezent de fizica nucleară. Nu toate legile fizicii sunt aplicabile materiei vii. După cum spunea şi fizicianul Louis de Broglie, „este prematur să reducem procesele vitale şi să le descriem conform concepţiilor încă insuficient dezvoltate ale fizicii şi chimiei secolului al XIX-lea şi chiar al XX-lea“.

Unul dintre scopurile pe care şi le propune teoria transmutaţiei biologice este să arate că materia are proprietăţi nevăzute, proprietăţi care nu ţin de chimie, nici de fizica nucleară, cel puţin aşa cum se găsesc acestea în actuala lor dezvoltare conjuncturală.

Specialiştii în biochimie nu pot spune de ce o reacţie chimică pură, cum ar fi cea dintre un atom de azot şi unul de oxigen, se poate realiza in vitro doar la temperatura unui arc electric (sau la o temperatură foarte mare şi sub presiune).

Organismele vii fac acelaşi lucru la temperatura mediului ambiant. Multe cazuri similare pot fi citate pentru a arăta că organismele vii sunt capabile de reacţii care pot fi reproduse în laborator doar cu un mare consum de energie. Proteinele intră în procesul de hidroliză în stomac la 37ºC într-un mediu nu foarte acid, dar aceeaşi reacţie are nevoie de 120ºC şi un mediu foarte acid ca să poată fi realizat in vitro.

Enzimele, care sunt un fel de catalizatori biologici, sunt fără îndoială răspunzătoare de realizarea acestei reacţii in vivo, deci la temperaturi joase. Dar mecanismul exact este necunoscut (el diferă, în orice caz, de cel declanşat de catalizatorii cu care suntem familiarizaţi din chimie).

Energia sexuală poate şi trebuie să fie transformată

Incitaţi de rezultatele taoiştilor, cercetătorii zilelor noastre au extins studiul fenomenului de transmutaţie biologic şi asupra potenţialului sexual uman. Ei au observat că aceste procese de transmutare pot fi controlate şi declanşate la voinţă de către orice om. Transmutaţia biologică a potenţialului sexual constă în controlul perfect al fluidelor sexuale (realizat atât de către bărbat, cât şi de către femeie) şi transformarea lor în energie, care va fi stocată apoi şi dirijată către nivelele superioare. Procesul ulterior de deplasare interioară şi modulare a energiilor rezultate se numeşte sublimarea energiilor.

O treime din energia noastră vitală produce fluidele sexuale

Cea mai bogată resursă energetică a organismului uman, afirmă unii oameni de ştiinţă în prezent, o reprezintă potenţialul sexual. S-a constatat că aproximativ o treime din energia vitală pe care o extragem din hrană, din aer şi din lumina solară este folosită pentru a produce fluidele sexuale (lichidul seminal în cazul bărbatului, secreţiile sexuale în cazul femeii). Fiecare poate proba acest adevăr, atunci când pierde o parte din acesta. Astfel, în urma ejaculărilor frecvente, bărbaţii pot constata o diminuare considerabil a vitalităţii şi de asemenea, o scădere a puterii mentale şi a capacităţii de concentrare. Femeile se regăsesc şi ele vlăguite fizic şi tulburate psihic în urma declanşării ciclului menstrual.

Înţelepţii taoişti consideră că o pictură de fluid sexual echivalează în energie vitală o sută de picturi de sânge. Filosofia tantrică se referă la Ojas, o substanţă regeneratoare care se poate produce în timpul actului amoros fără ejaculare, realizat de un bărbat şi de o femeie care se iubesc. Producerea elixirului, numit de occidentali „secreţie hormonală specifică“, presupune cunoaşterea unor tehnici sexuale care previn ejacularea (la bărbat) şi descărcarea energetică (la femeie).

prelucrare după venus.org.ro