Părintele Paisie Aghioritul participa la suferinţele oamenilor şi le rezolva problemele. Un subiect care i-a preocupat, în mod deosebit, pe cei credincioşi în acea perioadă a fost cel al buletinelor de identitate. Încă mai înainte de apariţia acestei probleme, Stareţul a vorbit despre semnele timpurilor şi despre antihrist, acolo unde a considerat că este bine. Iar după apariţia pe produse a codului de bare ce conţine numărul 666 şi încercarea guvernului de a introduce noile buletine care aveau să conţină – aşa cum s-a dovedit după aceea – banda neagră, numărul 666 şi chipul diavolului, Stareţul a vorbit deschis tuturor.
Atunci era primejdios să vorbească cineva despre aceste subiecte, şi de frica înşelării, dar şi din pricina împotrivirilor pe care le-ar fi stârnit. Părinţii duhovnici cu o foarte bună pregătire teologică evitau să răspundă la întrebările credincioşilor şi trimiteau oameni să afle părerile Stareţului în această privinţă. La început s-a creat confuzie chiar şi în cadrul Bisericii, deoarece, cu excepţia câtorva minţi luminate, unii – din fericire foarte puţini – propovăduiau părerile lor rătăcite, iar alţii rămâneau indiferenţi.
Atunci Stareţul a luat poziţie şi a vorbit foarte clar. Nu s-a limitat numai să răspundă la multele întrebări ale credincioşilor, ci în anul 1987 a scris cunoscuta epistolă Semnele vremurilor – 666. Ea a fost primită cu bucurie de credincioşi şi chiar şi astăzi povăţuieşte pe mulţi. O mare parte dintre ei şi-au renegat părerile şi le-au primit pe cele ale Stareţului. Prevăzând că şi în viitor va fi trebuinţă de epistolă, a scris-o din nou, de data aceasta chiar cu mâna sa, şi a iscălit-o ca să nu fie schimbate convingerile lui, pe care le-a susţinut până la adormirea sa.
Tot ce a spus şi a scris este rod al rugăciunii, al sensibilităţii duhovniceşti şi al vestirii lăuntrice. Voia să trăim viaţă duhovnicească, să fim bine informaţi şi gata pentru jertfă şi mărturisire acolo unde este nevoie şi potrivit cu locul pe care îl deţine fiecare. Să nu fim nepăsători, dar nici să fim stăpâniţi de panică şi de nelinişte.
Pe tinerii care îl întrebau dacă trebuie să se căsătorească în aceste vremuri apocaliptice îi sfătuia să întemeieze familii şi să lucreze, pentru că şi în anii de prigoană creştinii au făcut la fel.
„Anii în care trăim sunt grei, spunea Stareţul, şi va trebui să suferim, poate chiar să şi mărturisim în timpul furtunii care se va dezlănţui. Numai cel care va trăi duhovniceşte o va scoate la capăt. Să nu deznădăjduim! Aceşti ani grei sunt o binecuvântare, pentru că ne constrâng să trăim mai aproape de Hristos. Este o ocazie pentru mai multă nevoinţă. Acest război nu va fi cu arme, ci duhovnicesc, cu antihrist. Acesta va încerca să înşele „de va fi cu putinţă şi pe cei aleşi” (Mt. 24, 24). Toate vor fi controlate de fiara de la Bruxelles. După cartele şi buletin, vor înainta cu viclenie şi la pecetluire, îi vor constrânge pe oameni să se pecetluiască pe mână sau pe frunte. Numai cei care vor avea pecetea vor putea să cumpere, să vândă şi vor avea toate înlesnirile. Dar creştinii care nu vor primi pecetea vor fi chinuiţi. Pentru aceasta, încă de pe acum trebuie să se obişnuiască să trăiască simplu şi, dacă pot, să aibă un ogoraş, puţini măslini sau vreun animal pentru nevoile familiei. Această strâmtorare va dura trei ani – trei ani şi jumătate. Dumnezeu nu va lăsa pe oameni fără ajutor”. Stareţul respingea logica şi tactica unora care spuneau: „şi ce dacă mă voi pecetlui? Îmi voi face şi semnul Crucii” sau „Voi lua buletinul şi voi pune şi semnul Crucii pe el” sau „În sinea mea nu mă voi lepăda”. Despre aceasta Stareţul spunea: „Dacă creştinii de astăzi, cu logica lor, ar fi trăit în timpul prigoanelor, nu am fi avut astăzi nici un mucenic. Primii creştini nu foloseau deloc logica, ci rămâneau neclintiţi în mărturisirea lui Hristos şi ardeau de dorinţa pentru mucenicie. Le făgăduiau vrednicii şi le spuneau: „Spune numai că nu eşti creştin, iar în sinea ta crede în Dumnezeul tău” sau „Aruncă puţină tămâie în foc şi fă-te că jertfeşti, iar după aceea poţi să nu mai jertfeşti „ sau „Fă-te că mănânci din cele jertfite idolilor, iar după aceea poţi să mănânci carne curată” sau „Nu propovădui în acest loc, ci mergi în altă parte”. Dar cu nici una din acestea nu se lepădau de Hristos, ci alergau cu bucurie la mucenicie pentru El. Ardeau de dragoste dumnezeiască. Biserica să ia o poziţie corectă. Să protesteze şi să ceară de la stat ca cel puţin să nu fie obligatoriu noul buletin. Să explice şi credincioşilor să înţeleagă că, dacă vor lua buletinul, aceasta va fi o cădere”. În concluzie Stareţul credea că: „În spatele Comunităţii Europene se ascunde dictatura sioniştilor. La o dictatură atât de înfiorătoare numai diavolul se putea gândi. Pecetluirea este lepădare. Chiar şi primirea buletinului este lepădare. Din moment ce există pe buletin simbolul diavolului 666 (Apoc. 17, 18) şi eu iscălesc înseamnă că sunt de acord cu acest lucru. Este foarte limpede că aceasta înseamnă lepădare. Te lepezi de Sfântul Botez şi pui altă pecete, adică te lepezi de pecetea lui Hristos şi o primeşti pe cea a diavolului. Altceva este cu bancnotele care au numărul 666 – „daţi cezarului cele ce sunt ale cezarului” (Lc 20, 25) – şi altceva buletinul care este ceva personal. Chiar şi atunci când cineva primeşte să fie pecetluit dintr-o neştiinţă sau indiferenţă nejustificată, pierde dumnezeiescul har şi primeşte înrâurirea diavolească”. În câteva cuvinte aceasta era poziţia Stareţului. A vorbit cu limpezime şi statornicie până la adormirea sa. Iar acum povăţuieşte şi învaţă prin scrierile lui. (Din Viaţa Cuviosului Paisie Aghioritul, Editura Evanghelismos, Buc., 2005, pp. 281 – 284).
- preluare de la www.credintaortodoxa.ro -