Profesor V. Andriţoiu,
Lector ANATECOR, Master în ştiinţe medicale, Apiterapeut
Studiile medicale confirmă ceea ce, de fapt, se petrecea în satul de odinioară: timpul maximei fertilităţi feminine se cuprinde între 20/27 şi 34 de ani, cu un început de regres după 30 de ani, accentuat după 34 de ani şi mai ales după 38 de ani. Tot mai mulţi tineri, din cele mai diverse motive, îşi amână căsătoria, iar timpul când „este chemată barza“ întârzie încă şi mai mult. O precizare, încă, este necesară: între infertilitate (absenţa sarcinii în timp de 1-2 ani de contacte sexuale neprotejate) şi sterilitate (imposibilitatea certă de a obţine o sarcină), este o mare diferenţă...

PRUNCII DIN STUP
ARGUMENT PENTRU APITERAPIA INFERTILITĂŢII

În filozofia satului românesc, rostul vieţii se întemeia pe păstrarea unui echilibru simplu, dar uimitor de înţelept: „Să creşti un copil, să clădeşti o casă, să sădeşti un pom“. Iar copiii, deveniţi bărbati ori femei, îşi sprijineau, la rândul lor, pe aceleaşi temeiuri viaţa, lăsând moştenire copiilor ogoarele, pădurile şi râurile cu ţărmul înveşmântat în flori de toate culorile. Pe acestea anume, atunci când soarele-şi ascundea obrazul în cerul iernilor, fetele le smălţuiau cu acul pe iile lor, apoi le legănau în horele primăverilor.

Feciorii satului, orbiţi de atâta lumină şi culoare, alegeau „o floare“, cu nume de Floare, înveşmântată în flori. În alai de nuntă, o aduceau în casa părinţilor lor, în chip de nevastă, de noră, de mamă. Apoi, clădeau o casă şi sădeau pomi, în roadele cărora copiii aflau puterea de viaţă a pământului. La vreme de mare restrişte — păruiţi oleacă, pentru niscaiva pozne, de mămicile grăbite la rosturile casei — găseau alinare pe genunchii bunicilor, unde aflau poveşti cu zâne, cu zmei, cu han-tătar, ori altele din timpul în care şi ei erau copii, ori le aflaseră de la bunii lor, în acel timp de care-şi aminteau mângâind omuleţii din braţele lor secătuite de muncă şi vârstă.

Când bunicii plecau, la ceas hotărât, chemaţi de dangătul din dunga clopotelor, ei ştiau unde vor „pune“ casa, care anume copac să-i fie talpa, cum se ţese şi care ierburi le vor fi leac la nevoie. Buni, frumoşi şi drepţi în toată închipuirea lor, ştiau să fie lei dacă vreun hain le-ar fi încălcat ogorul, săritori în ajutorul vecinilor loviţi de necaz, dupa cum ştiau şi să spună, cu căciula în mână şi cu ochii plecaţi a cuviinţă sfioasă , „Sărut mâna, părinte!“ Întru împlinirea miracolului vieţii, copiii lor veneau pe lume la timpul cuvenit, când aveau flori în suflet, când trupurile lor musteau de seva vie a roadelor pământului.

Acum, lumea şi-a ieşit din ţâţână: are alte rosturi, ori şi le caută încă. Vechea filozofie este, dacă nu abandonată, cel puţin inversată în ordinea ei. Studiile medicale confirmă ceea ce, de fapt, se petrece în satul de odinioară: timpul maximei fertilităţi feminine se cuprinde între 20/27 şi 34 de ani, cu un început de regres dupa 30 de ani, accentuat după 34 de ani şi mai ales după 38 de ani. Tot mai mulţi tineri, din cele mai diverse motive, îşi amână căsătoria, iar timpul când „cheamă barza“ este amânat încă şi mai mult. O precizare, încă, este necesară: între infertilitate (absenţa sarcinii în timp de 1-2 ani de contacte sexuale neprotejate) şi sterilitate (imposibilitatea certă de a obţine o sarcină), este o mare diferenţă! Multe cazuri declarate medical ca fiind de sterilitate, apiterapeutic s-au dovedit a fi doar infertilitate. Menţionez, doar în treacăt, câteva cauze ale infertilităţii – sterilităţii; prioritar , încerc să atrag atenţia asupra unor aspecte mai puţin cunoscute, inclusiv asupra prevenirii, dar şi asupra riscului de a transmite fătului unele maladii ereditare.

Unele cauze de infertilitate — sterilitate de cuplu — pot fi comune, adică şi feminine, dar şi masculine: vârsta (îndeosebi pentru femei), stresul, hrana „moartă“ (pretentios şi excesiv rafinată, până la distrugerea biostimulentelor din ea), alcoolul, drogurile, fumatul, lucrul în medii toxice, abuzul de medicamente ori medicaţia în unele afecţiuni anterioare (unele medicamente au certe contraindicaţii în procreare – studiaţi prospectele, consultaţi medicul specialist), diverse boli din largul spectru al BTS (boli cu transmitere sexuală, tot mai frecvente în ultimul timp), diverse terapii hormonale, îndeosebi cu estroprogestative pentru femei ori cu testosteron sintetic pentru bărbaţi, unele malformaţii genitale (congenitale ori dobândite), ori întârzierea maturizării gonadelor care, astfel, nu-şi pot îndeplini funcţiile hormonale specifice. În plus, pentru femei, fapt constatat medical: începerea prematură a vieţii sexuale stă la originea multor cauze de infertilitate–sterilitate. Mămicile trebuie să respecte întocmai conduita recomandată de medic în cazurile de oreion ale băieţilor, altfel ei putând deveni sterili. Dacă medicul a omis sau nu v-aţi adresat lui, verificaţi prin palpare uşoară coborârea testiculelor din abdomen în scrot, adică dacă este un caz de criptorhidie. Dacă nu s-a constatat la timp, criptorhidia implică o operaţie târzie (orhipexie), dar cresc riscurile de cancer de testicul ori de sterilitate (am întânit cazuri de orhipexii târzii, la 6,10 sau 14 ani).

Oricum, în investigarea cauzelor infertilităţii, dacă nu sunt evidente problemele feminine, este înţelept să se înceapă cu bărbatul. Am întâlnit cazuri în care femeile s-au supus unor examene îndelungate, dar problema era, de fapt, în „terenul“ soţului. O spermogramă poate decela absenţa spermei (aspermia), absenţa spermatozoizilor (azoospermia), oligospermia (numărul insuficient de spermatozoizi), ori diverse nereguli legate de forma ori motilitatea (mobilitatea) spermatozoizilor. La nevoie se face testul steritilităţii imunologice (organismul bărbatului produce anticorpi antispermatozoizi), iar prin testul Huhner se poate decela dacă femeia poate produce anticorpi antispermatozoizi. Dacă nu s-a decelat vreo cauză, se continuă cu investigarea cauzelor feminine. Dacă axa hipofizo-tiroido-ovariană funcţionează, menstrele sunt regulate şi are loc ovulaţia (care nu este împiedicată de eventuale polichisturi ori chisturi ovariene), atunci se verifică permisivitatea tubară. Trompele pot fi obstruate în cazul infecţiilor BTS, anexitelor, endometriozelor (unele provocate de sterilet!), fibrozărilor (situaţie în care intervenţia chirurgicală este necesară). În cazul fribromatozelor sau fibroamelor, aceste nu interzic întotdeauna o sarcină, dar, dacă sunt de dimensiuni prea mari, pot afecta ducerea la bun sfârşit a sarcinii.

O casă clădită, dacă nu convine, poate fi transformată sau chiar demolată. Un copil însă, trebuie bine „construit“, pentru că el înseamnă nu numai bucuria familiei şi toiagul anilor din iarna vârstei: el înseamnă o viaţă, un destin. Sunt destule cazuri în care copilul devine o povară pentru ceilalţi sau chiar pentru sine. Şi înainte, dar mai ales după 34 de ani, consilierea de specialitate, analizele indicate de medic, ori apelul la competenţa medicului genetician, trebuie să devină o practică obişnuită. Mai târziu, lamentările de tipul „N-am ştiut!“, „Am crezut că n-o să se întâmple!“, nu mai ajută cu nimic! Dacă viaţa a rodit în trupul femeii, sarcina trebuie îndeaproape supravegheată de către medic. Acesta ar trebui să cunoască, încă de mai înainte, starea de sănătate a femeii, medicamentele cu care au fost tratate unele afecţiuni, îndeosebi cele cronice, cu doze mari şi pe termen lung, au o remanenţă îndelungată, pot afecta fătul, unele boli pot fi transmise acestuia la naştere (hepatita B, herpesurile, papiloma virusurile, SIDA, etc.).

Partenerii care doresc un copil trebuie să facă unele investigaţii printre membrii familiilor din care provin, pentru a cunoaşte bolile familiale: sunt cele care au o frecvenţă mai mare decât în alte familii şi apar timp de mai multe generaţii. În cazul unora dintre ele, medicul genetician poate admite procrearea, dar sunt şi unele boli ereditare cu afectare genică-cromozomială, în cazul cărora, după examene speciale privind cariotipul (cartografia cromozomială), sfatul său înseamnă cu mult mai mult decât „o părere!“. Dacă, totuşi, „s-a întâmplat“, examenele medicale din timpul vieţii intrauterine sunt absolut necesare, pentru că unele anomalii pot fi decelate în stadiul embrionar. Spre exemplu, tratamentele cu antiepileptice pot da fătului malformaţii, hemoragii fatale, etc. Alături de epilepsia congenitală, sunt multe alte boli ereditare, unele cu efecte grave: sindromul Turner, trisomia 21 (mongoloism, sindromul Down), diverse talasemii, hemofilia, miopatia Duchenne. Unele dintre acestea sunt transmise de către mamă, altele de către tată. Sigur este un lucru: frecvenţa cazurilor este mai mare atunci când mamele depăşesc vârsta de 34 de ani, fapt care implică, cu atât mai mult, prudenţa sfatului medicului genetician, dacă nu înainte de concepţie, măcar în stadiul prenatal, embrionar.

În multe dintre afecţiunile genitale, medicina practică îndeosebi antibioterapia (mai ales pentru infecţii), intervenţia chirurgicală pentru obstrucţii tubare ori tumori benigne, iar pentru reglarea funcţiilor hormonal-ovulatorii, eventual pentru combaterea infertilităţii, recomandă hormonoterapia. Dacă acestea nu reuşesc, se recurge la fertilizarea asistată medical: însămânţarea artificială ori inseminarea in vitro. Recurgând la apiterapia diverselor afecţiuni care produc infertilitate, succesul se obţine mult mai repede, iar procentul de reuşite este superior oricărei alte conduite medicale (după unele date publicate în domeniul inseminării in vitro, rata succesului până la 35 de ani este de 30-35%, iar după această vârstă, s-ar cifra la 6-8%). Oricum ar fi, este bine ca tinerii care vor un copil să apeleze la medic şi laborator înainte de concepţie; hipocalcemia şi anemia, spre exemplu, sunt preluate de către făt. Interesant este faptul că acei copii care se nasc din femei hipocalcemice, nici postnatal nu au, metabolic, capacitatea de a asimila acest mineral în cifre normale; aceşti copii sunt mai irascibili, se îmbolnăvesc mult mai uşor. Toate acestea însă, inclusiv anemia mamei şi a fătului, pot fi prevenite şi tratate chiar în timpul apiterapiei infertilităţii. Lăsăm la o parte antibioterapia pentru infecţiile genitale-femeile „păţite“ ştiu prea bine ce au obţinut, ori ce nu au obţinut pe această cale. În ceea ce priveşte hormonoterapia, am de făcut, pentru început, două observaţii:

a) încă nu se cunosc foarte bine dozele în care trebuie prescrişi hormonii de sinteză;

b) pot inhiba activitatea normală a unor glande endocrine şi pot induce sindromul hiperstimulării ovariene, pot duce la virilizări (hirsutism, îngroşarea vocii), îngrăşare, creşterea riscului de cancer, depresii prin degenerarea sistemului nervos, osteoporoză timpurie prin decalcifiere, etc).

Dacă acestea sunt doar câteva dintre efectele „secundare“ ale hormonoterapiei (inclusiv contracepţiei cu „pilule“), lista afecţiunilor în care hormonoterapia este contraindicată, este încă şi mai lungă. Să alegem între risc şi beneficiu! Dacă unii hormoni sunt prelevaţi din glandele pituitare ale cadavrelor umane, alţii sunt sintetizaţi din urina femeilor aflate la menopauză, din urina iepelor gestante. Diverse studii medicale confirmă faptul că hormonii de substituţie, inclusiv cei proveniţi de la unele animale, nu sunt întru totul compatibili cu hormonii umani şi pot deregla grav sistemul endocrin.

Au fost evidenţiate cazuri de testosteron de sinteză care, chiar dacă uneori reuşeşte să stimuleze temporar potenţa, sfârşeşte prin a bloca celulele Leydig — cu rol în spermatogeneză — şi dereglează funcţiile gonadotrofice ale hipofizei (fără a mai vorbi despre faptul că afectează îndeosebi ficatul).

Niciodată nu voi înţelege cum este posibil să se facă bebeluşilor din incubatoare tratament cu somatohormoni extraşi din glandele pituitare ale cadavrelor, când aceştia se află în cea mai naturală, mai vie şi mai curată stare în anumite produse apicole, alături de alţi hormoni ori de gonadotrofine (care activează întreg sistemul endocrin). Niciunul dintre copiii care s-au născut prin apiterapia infertilităţii feminine ori masculine n-a avut nevoie de incubator; toţi sunt sănătoşi, voinici, prietenoşi, rezistenţi la orice fel de îmbolnăvire, au un sânge pentru care anemia este necunoscută, sunt frumoşi cum pot fi numai florile, din care albinele aduc, în neasemuitele lor laboratoare, darurile pamântului şi ale soarelui. Iar copiii al căror îndulcitor constant este mierea, nu pot decât să uimească prin sănătate, echilibru nervos şi drăgălăşenie.

„Domnule profesor“ — aud pe câte o mămică — „nu-i dau miere copilului meu; medicul a zis că poate face botulism!“ Dintre miile de prisăcari care strâng nectarul florilor în faguri, dacă copilul vreunuia s-a îmbolnăvit de botulism, îl rog să ne aducă faptul acesta la cunoştinţă, iar eu o să-mi cer scuze şi n-am să mai zic nimic niciodată.

Înainte ca „moartea albă“ — am numit zahărul — să fi ajuns la noi, toţi copiii naţiunii zăceau de botulism? Nu-mi amintesc să fi „cetit“ asemenea poznă prin vreo cronică bătrână, nici prin însemnările vreunui memorialist mai apropiat de zilele noastre. Să le fi scăpat tuturor un fenomen de masă? Nu cred! În schimb, sunt demonstrate astăzi efectele nocive ale zahărului şi ale îndulcitorilor artificiali, de genul aspartam.

Să ne întoarcem la hormoni! Există şi hormoni vegetali, în unele plante, fireşte. Nu sunt prea bine cunoscuţi, dozarea pentru administrare nu este prea clară, iar apiterapia are, în fitoterapie, doar un adjuvant, pentru a stimula unul sau altul dintre efectele dorite. De curând, o carte, altfel destul de bine documentată, ridică în slăvi genisteina, un hormon estrogen vegetal extras din boabele de soia, pe care o recomandă spre consum, împreună cu laptele de soia şi brânza de soia-tofu (ştiu sigur că ajută mult memoria; este suficient s-o guşti o singură dată, ca să-ţi aminteşti şi în somn să nu o mai pui vreodată în gură).

Este adevărat, spune autorul care recomandă soia dospind de genisteină, dezavantajate sunt numai femeile care vor să rămână însărcinate, pentru că prelungeşte ciclul şi nu prea permite ovulaţia. Atunci ce facem cu infertilitatea, dacă estrogenul genisteină inhibă ovulaţia? Argumentul că femeile japoneze, mari consumatoare de soia, nu prea fac osteoporoză, nu rezistă. Japonezii adaugă în hrana lor o pulbere care conţine foarte mult calciu: provine din cochiliile luate din recife. Nu prea cred că româncele şi-ar putea procura astfel de cochilii, cătând asemenea recife în râuleţul ori pârâul din spatele casei. Cu siguranţă, 100 g de soia „fură“ din organism circa 300 mg de calciu, în timp ce o felie de 100g de brânză adevărată şi uscată, furnizează organismului 1000-1200 mg de calciu. Recomand cu căldură soia tuturor hipercalcemicilor, care sunt foarte puţini în România. În hipocalcemii, tumori benigne genitale ori infertilitate, soia nu are ce căuta.

Este soia o sursă relativ buna de vitamina E? Mai sunt şi alte surse de vitamina E în hrana de tradiţie românească! Sunt şi rămân un adept al alimentelor şi suplimentelor nutritive de veche tradiţie românească, fie şi numai pentru faptul că organismul nostru poartă în el, informaţional, mesajul roadelor acestui pământ, a cărui curăţenie şi sănătate trebuie s-o apărăm, fiind bunul cel mai de preţ pe care îl putem lăsa moştenire urmaşilor. Şi dacă altă dovadă nu primiţi, rogu-vă citiţi ce scriau înşişi papii Romei despre puterea trupească a bărbaţilor din oştile voievozilor medievali români! N-am ştire ca ei să fi încălcat vreodată posturile, după cum nici n-am aflat că ar fi petrecut pe lângă focurile taberelor prăjind soia în băţ. Cum vor fi rezistat oasele lor, nehrănite cu tofu, loviturilor cu obiecte contondente, folosite de răpitorii care veneau peste ei?

A.D. Timişoara. Diagnostic: „Oligozoospermie, deficit în testosteron, deficit ovulatoriu“. O clinică de specialitate a recomandat cuplului fertilizarea in vitro, considerată unica soluţie pentru a avea un copil. După nici două luni, urmând apiterapia, au obţinut o sarcină.

L.G. Timişoara. Diagnostic: „Sterilitate primară, chisturi ovariene, ciclu amenoreic, circulaţie periferică deficitară, deficit în temperatura bazală, hirsutism indus prin terapie cu hormoni de sinteză“. Între documentele care certifică vindecarea chisturilor, sarcina şi naşterea unei fetiţe cu ochi de cer albastru, cu păr din pai de grâu şi cu pielea mai albă decât laptele adevărat de pe Valea Ampoiului din Munţii Apuseni, loc de obârşie a bunicilor (evident, nu mă refer la laptele din care se face tofu!), păstrez o scrisoare datată 08.07.2004, de la mămica fetiţei, după naştere. Am cunoscut-o de curând pe această fetiţă cu prilejul unei conferinţe organizate la Expovest-Timişoara. Acum citez din scrisoarea acestei mămici, pe care eu notasem la primire: „Dacă şi numai atât puteam face, merită să fac ceea ce fac!“ Şi pentru că, dintr-un suflet de mămică creşte atâta bucurie, citez parţial: „Am vrut sa ataşez acestor rânduri o poză cu mica mea minune care a venit pe lume pe 30 mai 2004, în Duminica Rusaliilor, cu o greutate de 3650g şi o lungime de 51cm. Între timp a mai crescut, este un copil sănătos şi frumos.Fetiţa este o bucurie pentru toţi cei din jur: pentru mine, pentru tatăl ei, pentru bunici. Mie nu-mi rămâne decât să vă mulţumesc pentru ajutorul pe care mi l-aţi acordat atunci când credeam că va urma o operaţie neplăcută şi că nu mai există nicio speranţă. Vă mulţumesc, domnule profesor!“ Pentru că nici chirurgia, nici hormonoterapia nu au ajutat această doamnă să scape de chisturi şi să devină mămică, alte cuvinte nu mai sunt de spus.

E.P. Timişoara. Diagnostic: „Sterilitate primară, endometrioză, chist endometriozic de 70/48/40mm cu aspect seros, anexită, deficit hormonal, dureri abdominale, lichid in Douglas“. Iată ce scrie, alături de documentele medicale ale „cazului“, această mămică: „Medicul mi-a spus că nu există tratament medicamentos, singura soluţie fiind intervenţia chirurgicală, anume extirparea chistului endometriozic. Am început apiterapia în data de 01.06.2004, iar la jumătatea lunii iulie am rămas însărcinată. Vă mulţumesc din suflet! Mi s-a îndeplinit o dorinţă, un vis pe care-l nutream de mai bine de 3 ani. Dumnezeu să vă dea sănătate şi să vă ocrotească!“ Acum, doi tineri din Timişoara cresc un fecioraş splendid, cuminte şi sănătos. Oare, rezolva chirurgia şi endometrioza şi anexita, ori deficitul hormonal, ori acumularea de lichid în Douglas? Chistul, desigur! Însă doar atât!

C.B. Timişoara. Diagnosticul soţului: „Oligozoospermie, hipocalcemie, hipomagneziemie“. Din aprilie 2004, urmează tratament cu remedii apiterapeutice, după două luni obţin o sarcină, iar acum cresc o fetiţă voinică şi leit tatăl ei, care este un „mititel“ de circa 100 kg. Fetiţa nu ştie să plângă şi nu s-a îmbolnăvit niciodată.

B.N. Târgu-Jiu. Iată povestea unei familii pentru obţinerea unei sarcini, aşa cum este notată de către mămică, între documentele cazului: „Nov.1995, avort spontan; Ian,1996 ovare micropolichistice; Mart.1996 tratament cu Duphastone, urmat de puncţie, antibiotice, perfuzii cu Metronidazol; 1996-2000, anticoncepţionale Triregol. La verificarea genitală, medicul constată un deficit de ovulaţie; iulie 2003 încep tratamentul cu Duphastone, iar ciclul nu s-a restabilit decât pentru o zi, deci întrerup tratamentul; octombrie 2003 încep apiterapia la recomandarea domnului profesor Andriţoiu, iar în noiembrie 2003 rămân însarcinată, după 8 ani de hormonoterapie şi chirurgie; ianuarie 2004, urmare a eforturilor de la serviciu, încep sângerări cafenii; fac o ecografie şi sunt diagnosticată cu hematom decidual retroplacentar: toţi medicii ginecologi m-au sfătuit să renunţ la sarcină, spunând că mai devreme sau mai târziu, o voi pierde. Aveam 34 de ani, aşa că am ales să urmez un alt tratament al domnului profesor Andriţoiu, timp de 4 zile. După 4 zile, o nouă ecografie a constatat dispariţia completă a hematomului“. Medicii de specialitate care au avut legatură cu acest caz ştiu foarte bine ce spun aici. Acum, fericiţii tineri cresc un haiduc de Gorj, voinic, frumos şi sănătos. Iată cum a fost obţinută o sarcină îndelung aşteptată, pentru care părinţii au luptat 8 ani de zile: albinele au rezolvat zbaterea în mai puţin de două luni. Din tot necazul, au lângă ei un prunc frumuşel, iar pe lângă documentele „cazului“, acel prunc poartă şi acum, pe una din fese, o pată uşor albăstrie în locul unde fusese hematomul. Poate că acest haiduc de Gorj va voi să arate neîncrezătorilor „documentul“ pe care-l poartă. Până la o anumită vârstă, sunt şanse!

I.N. Timişoara, de profesie medic. Diagnostic: „Sterilitate primară, anexită, cervicită, dismenoree, chist ovarian, noduli mamari, circulaţie periferică deficitară. Soţul, oligospermie“. Fac eforturi de 6 ani pentru a obţine o sarcină. Urmează apiterapia 2,5 luni în 2004. Acum cresc o fetiţă, frumoasă cum numai fetiţa lor poate fi, cuminte-cuminţică, un început de drum, un nou început pentru încă o familie.

Chiar când scriam aceste rânduri, m-a contactat, din Timişoara, doamna L.P. Diagnostic: „Sterilitate primară, uter retrovers în flexie, fibromatos, endometrioză, chist endometriozic, trompe obstruate, rană de col, glera cervicală acidă, de consistenţă redusă, circulaţie periferică deficitară, deficit de temperatură bazală, hipocalcemie. Soţul: teratospermie, hipertrigliceridemie, operat de fimoză“. Aseară, chiar de Înălţare, doamna a sunat: „Sunt însărcinată!“ Începe o nouă viaţă, un nou destin.

Exemplele ar putea continua. Cum de am ales exemplificările numai din Timişoara, când în atâtea alte locuri zburdă nepoţi ai albinelor? Pentru că, aceste doamne, întâmplător, se cunosc între ele si au consimţit să pună la îndemână datele de identificare ori de verificare, pentru oricine ar fi neîncrezător, ori ar voi să „traverseze“ o astfel de experienţă. Cazul din Târgu-Jiu l-am ales pentru că pune în evidenţă nu numai timpul îndelungat cerut de terapie cu hormoni de sinteză, care cu toate acestea nu a putut rezolva obţinerea unei sarcini, ci şi salvarea acestei sarcini prin apiterapie, împotriva prognosticului medical de specialitate. Până la urmă, trebuie recunoscut faptul că roadele pământului — din care ne-am născut şi în care ne vom întoarce când va fi să fie — sunt nu numai alimente, ci şi medicamente.

Cum se explică succesul apiterapiei, acolo unde medicina alopată nu reuşeşte? Acţiunea benefică a produselor şi preparatelor apicole se justifică prin efectul lor imunomodulator, principiu de căpetenie în biomedicină. Omul nu este decât o parte a naturii, pe care trebuie s-o menţină sănătoasă, dătătoare de viaţă. Ce înseamnă natura dătătoare de viaţă? Aer, apă, soare şi hrană care să cuprindă toate principiile de care are nevoie corpul omenesc. Albina este unica fiinţă care transferă către om, în forma cea mai completă, mai curată şi mai asimilabilă oferta biochimică a naturii. Pe lângă toate macronutrimentele (glucide, lipide, proteine), produsele apicole conţin toate biostimulentele necesare organismului uman: vitamine, minerale, enzime, hormoni ori substanţe cu acţiune gonadotropă, factori antibiotici naturali, factori stimulatori ai creşterii, principii cu acţiune conservantă.

Niciun medicament farmaceutic nu concentrează, în proporţii aşa de bine echilibrate, atâtea principii imunomodulatoare. Niciun laborator din lume nu poate reproduce întocmai, pe cale sintetică, niciunul din produsele apicole. Legislaţia în vigoare prevede faptul că produsele apicole sunt alimente şi pot fi aprobate, în diverse combinaţii, ca suplimente nutritive. Acestea pot deveni medicamente, într-o concepţie anchilozată, numai atunci când vor fi trecute, prin diverse prelucrări succesive şi „înghesuite“ în capsule divers colorate. Atunci însă, vor fi mult sărăcite în principiile vitalizante, riscând să devină un kitsch!

Din exemplele de mai sus, oricine înţelege că sunt situaţii în care albina poate înlocui bisturiul, tratând nu numai efectul, ci şi cauza, readucând organismul uman la starea de echilibru imunitar funcţional. Hormonoterapia apicolă este, fără niciun dubiu, net superioară terapiei cu hormoni de sinteză. Ceea ce spun acum, nu este, nu trebuie şi nu vreau să fie o pledoarie împotriva bisturiului, medicaţiei alopate, ori farmaciei. Sunt doar cazuri demonstrabile, care trebuie să fie luate în consideraţie. Cu siguranţă, cei mai buni apiterapeuţi ai viitorului vor fi medicii, singurii care au dreptul şi pot diagnostica, după cum tot ei, prin diverse examene, pot constata ori nu vindecarea sau producerea efectului dorit. Dar, pentru acest lucru, trebuie ca însăşi şcoala medicală românească să facă pasul de a introduce în programele de studiu apiterapia, fie şi numai pentru faptul că sunt domenii, în această lume a medicamentelor, în care bolile iatrogene (induse medicamentos) sunt uneori mai grave decât însăşi boala tratată.

Niciodată un medicament, în anumite situaţii, ca cel al infertilităţii spre exemplu, nu poate depăşi efectele benefice ale apiterapiei: mai întâi, pentru că oferta acestuia este sintetică, moartă, dar vrea să se adreseze unui organism viu; apoi, pentru că niciodată nu va putea concentra în el toate principiile active biostimulante, pe care le oferă albina. Sunt, spre exemplu, hormoni care, pentru a fi activi, au nevoie de prezenţa simultană, în organism, a unor vitamine, minerale, enzime, etc. Iar într-o capsulă, un drajeu ori o fiolă, niciun laborator din lume, cu excepţia celui al albinei, nu le poate întruni atât de complet şi de echilibrat.

Cu referire la efectele incontestabile ale apiterapiei în domeniul infertilităţii, fac afirmaţia perfect acoperită documentar: de-a lungul mileniilor, albina a supravieţuit pentru că acolo, în stup, se află o uluitoare putere şi voinţă de perpetuare şi înmulţire. Şi, în încheiere, iată un fapt ştiut de toţi stuparii: atunci când o familie de albine nu mai are matcă, al cărei rol este de a depune ouă (circa 2500-3000/zi, adică de două ori greutatea ei corporală), una sau mai multe albine, într-un efort disperat de supravieţuire a coloniei, îi preiau sarcina. Acestea, printr-un „mecanism“ pe care nimeni nu l-a putut explica vreodată, îşi produc nişte transformări organice şi încep să depună ouă. Dar cum albinele sunt asexuate, ouăle nu pot fi fecundate de către trântori. Din aceste ouă, nu pot ieşi decât trântori. Mai fac încă o precizare: în majoritatea cazurilor, copiii „născuţi din stup“ sunt fetiţe. Şi aceasta este încă o taină, pe care, cu alt prilej, voi încerca să o lămuresc. Dar care este hotarul dintre explicabil şi inexplicabil? Sau, poate, este numai miracolul vieţii?! Pot fi explicate miracolele?

Date de contact:
Profesor V. Andriţoiu,
Lector ANATECOR
Master în ştiinţe medicale, Apiterapeut
Str. Unirii, Bl. 36 ; Sc. 3; Apt. 45; Tîrgu-Jiu, judeţul Gorj, România
Tel: 0253212104, 0745529646