„Ţinând seama că majoritatea oamenilor îşi sapă groapa cu dinţii proprii,
putem spune că fiecare hohot de râs întârzie momentul
în care groapa e pregătită.“
dr. Henri Rubinstein

Vechea vorbă a înţelepciunii populare, conform căreia „Râsul este sănătate curată“ pare greu de crezut şi imposibil de verificat. Cu toate acestea, nişte cercetători „încăpăţânaţi“ au demonstrat că această emoţie declanşează uluitoare modificări fiziologice pozitive. Este, aşadar, adevărat, râsul constituie un miraculos mijloc terapeutic! Sănătos, natural şi gratuit, el nu prezintă nici contraindicaţii, nici efecte secundare nedorite.

În această privinţă, medicul Henri Rubinstein afirma: „Fără ca medicii să neglijeze ansamblul ştiinţei lor şi nici Farmacopeea (căci medicina este un lucru serios), ei pot să recomande un produs care nu se ronţăie şi nu se injectează, are o piaţă foarte bună şi este foarte eficace şi perfect inofensiv, râsul. Chiar dacă râsul nu se prescrie, medicul trebuie să ştie să-şi facă pacienţii să să surâdă şi să râdă în hohote, să-i ajute să-şi regăsească atitudinea optimistă şi să-i încurajeze să se destindă râzând, fie că aceasta se face printr-un exerciţiu direcţionat în acest scop, prin lectură de texte umoristice sau prin vizionarea de spectacole.“

Dr. Henri Rubinstein

Dealtfel, Rubinstein a propus un program de tratament prin râs, programul „Gélos“, care după părerea lui „aduce cu sine o îmbunătăţire a stării generale, o senzaţie de bunăstare, o atitudine mai destinsă, o mărire a capacităţii de a face faţă stresului, o diminuare a anxietăţii, a nervozităţii şi a ideilor depresive. Acest program este în mod egal util în tratamentul hipertensiunii arteriale, al insomniilor, al cefaleelor, al epuizării şi lipsei de vitalitate şi al ansamblului manifestărilor maladive ale funcţiilor digestive.“

Nevoia de a râde este „înscrisă“ în nivelurile cele mai profunde ale structurii noastre genetice. Aceasta este atât de adevărat încât, în ciuda unei anumite abordări rigide din partea dogmaticilor moralei iudeo-creştine, ea n-a putut fi niciodată reprimată.  

Băştinaşii populaţiilor numite „primitive“ de către noi, într-un mod abuziv şi în necunoştinţă de cauză, cunosc şi folosesc – într-un mod simplu şi intuitiv – până în ziua de azi, binefacerile râsului, căci ei nu pierd nici o ocazie de a-şi manifesta, zgomotos şi cât se poate de firesc, veselia. Chiar mai mult, la indienii din America de Nord, clovnii-şamani aveau funcţia de a provoca râsul pacienţilor, cu scopul de a îndepărta spiritele rele responsabile de îmbolnăvire.

În Japonia, unele întreprinderi pun la dispoziţia salariaţilor lor o sală specială, în care tronează portretul patronului. Astfel, orice angajat care simte nevoia poate să meargă acolo să se defuleze, râzând şi bătându-şi joc de patron prin intermediul prezenţei sale simbolice din ramă, întorcându-se apoi „răcorit“ la postul său.

Pentru a ieşi din cercul vicios al bolii, au fost propuse cele mai diverse soluţii: psihoterapie, psihanaliză, tratament medicamentos, tehnici de relaxare, terapii manuale… Însă, după Rubinstein: „Spre deosebire de aceste tehnici, râsul nu este un simplu medicament din trusa medicului. Este, dimpotrivă, un fenomen uman care joacă un rol crucial în manifestările musculare, respiratorii, nervoase şi psihice ale individului.“

Să vedem acum de ce şi cum intervine atât de  mult râsul  în menţinerea funcţiilor noastre  celor mai vitale.

De fapt, acţiunea terapeutică a râsului se explică prin influenţa sa mecanică, fiziologică, psihică şi subtilă asupra organelor şi structurilor fiinţei:

Râsul provoacă eliberarea de endorfine

Endorfinele sunt hormoni secretaţi de hipotalamus care posedă o structură chimică analoagă cu cea a morfinei şi au efectul de a creşte buna dispoziţie şi de a induce starea de plăcere, alinând durerea şi îmbunătăţind considerabil starea sufletească. Râsul măreşte într-o manieră fenomenală producţia lor.

Râsul stimulează durabil sistemul nervos parasimpatic

Sistemul nervos parasimpatic are o acţiune de încetinire a ritmului cardiac, de diminuare a tensiunii arteriale, de reglare a digestiei, de ameliorare a funcţiei respiratorii şi de control al funcţiilor genitale.  Stimulând funcţionarea parasimpaticului, râsul provoacă o reducere notabilă a efectelor stresului.

Grup, la o şedinţă de terapie prin râs

Râsul este un stimulator psihic

Râsul ridică o barieră a optimismului împotriva micilor depresii ale vieţii cotidiene. El acţionează împotriva toxinelor psihice şi stimulează funcţiile intelectuale.

Râsul acţionează asupra sistemului muscular

Numeroşi muşchi sunt puşi în mişcare în timpul râsului, iar unele persoane sunt literalmente zguduite de o izbucnire în hohote de râs.

Ori, chiar dacă avem uneori tendinţa de a uita acest fapt, exerciţiul muscular activează toate funcţiile noastre vitale, o clasă de boli fiind tocmai rezultatul direct al lenei şi inactivităţii fizice. Un minim de exerciţiu fizic este indispensabil: plimbarea de exemplu este o modalitate simplă de a face dinamiza corpul şi de a-l întreţine.

Râsul este el însuşi un exerciţiu muscular, totodată uşor şi cu efecte profunde, un veritabil „masaj intern“ ale cărui rezultate sunt comparabile cu ale oricărui exerciţiu tradiţional bine efectuat. În plus, este mai uşor de practicat şi mai plăcut pentru toţi aceia cărora sportul le repugnă.

Avem multe de învăţat de la râsul nevinovat al copiilor

Râsul este un excelent exerciţiu respirator

Exerciţiile care acţionează asupra musculaturii şi respiraţiei sunt strâns corelate, bună parte din beneficiile mişcării în aer liber şi cu atât mai mult ale practicii posturilor corporale (asanas) şi ale tehnicilor respiratorii (pranayama) yoghine fiind legate de mai buna oxigenare a celulelor organismului.

Respiraţia este unul din pilonii sănătăţii şi putem ameliora sau chiar vindeca numeroase afecţiuni pur şi simplu reînvăţând să respirăm, căci mulţi dintre noi respiră defectuos, lăsând deschisă poarta bolilor de tot felul.

Prin dinamizarea muşchilor abdominali şi toracici, râsul provoacă un salutar masaj al viscerelor şi o purificare a organismului şi a întregii fiinţe graţie unui aport crescut de oxigen. 

Norman Cousins, un caz de miraculoasă vindecare prin terapia râsului

În august 1964, Norman Cousins, un jurnalist american, este lovit de o teribilă maladie a colagenului, spondilartrita anchilozantă. Medicii îi dau doar unu la sută şanse de vindecare!

Cu acordul şi sprijinul unui medic cu spiritul mai deschis, William Hitzig, Norman Cousins refuză să se resemneze şi hotărăşte să abandoneze medicaţia şi terapia clasică – i se administrau 26 de tablete în fiecare zi! – şi să recurgă din toate puterile la cultivarea sugestiei şi emoţiilor pozitive, în speranţa că ele vor stimula şi reface complet sistemul său imunitar.

Norman Cousins

În paralel, citind în presa medicală că o oxigenare insuficientă contribuie la distrugerea colagenului, în vreme ce vitamina C favorizează oxigenarea sangvină, el a început imediat să ia doze masive de vitamina C. Convins de virtuţile terapeutice ale râsului, Norman părăseşte spitalul, instalându-se într-o cameră de hotel unde îşi proiectează şi vizionează cele mai bune filme comice.

Iată ce a mărturisit el: „Ideea a funcţionat. Am descoperit cu bucurie că zece minute de râs pe rupte aveau un efect anesteziant, îmi calmau durerile şi îmi procurau cel puţin două ore de somn odihnitor. Când efectul calmant al râsului înceta, porneam din nou proiectorul video şi adesea puteam să înlătur durerile pentru încă o perioadă… Era sau nu ştiinţific să gândesc că râsul – şi orice emoţie pozitivă în general – are un efect benefic asupra chimismului corporal? Dacă râsul ar fi avut realmente un efect salutar asupra proceselor fiziologice şi asupra fiinţei mele în general,  trebuia atunci fără îndoială, teoretic cel puţin, să-mi întărească puterea de a combate inflamaţia de care sufeream. Am efectuat prin urmare măsurători asupra vitezei de sedimentare imediat înainte şi la câteva ore după accesele mele de râs nebun. De fiecare dată, apărea o cădere de cinci puncte care, chiar dacă nu reprezenta în sine o scădere apreciabilă, persista şi devenea cumulativă.  Descoperind un fundament fiziologic pentru ideea că râsul este un excelent remediu pentru sănătate, am fost copleşit de bucurie.“

În final, Norman Cousins a putut să-şi reia slujba cu normă întreagă la „Saturday Review“. El a murit în  1990, la 26 de ani după ce a fost „condamnat“ de medici…

Indicaţiile terapeutiuce ale râsului

Râsul procură întotdeauna o senzaţie de bunăstare generală – atât la nivel fizic cât şi la nivel psihic – şi numeroase tulburări de sănătate datorate modului nostru defectuos de viaţă pot fi astfel vindecate de o manieră cu totul agreabilă. Desigur, o astfel de terapie nu substituie, ci completează tratamentele clasice.

Colaboratoare a Şcolii de râs a dr. Rubinstein

Oboseala

Oboseala este flagelul secolului nostru. Din zece bolnavi care consultă un medic, opt se plâng că sunt epuizaţi nervos, fără a se putea evidenţia vreo cauză organică.

Pentru a lupta împotriva oboselii, repausul complet se revelează prea puţin eficace, iar tratamentele de eliminare a oboselii au adesea doar o acţiune temporară. Ajutând pacientul să-şi stăpânească stresul, incitându-l să practice un exerciţiu terapeutic potrivit se dovedeşte întotdeauna mult mai benefic.

După cum am văzut, râsul produce cel puţin aceleaşi rezultate ca şi exerciţiul fizic şi astfel permite atenuarea sau chiar eliminarea simptomelor asteniei psiho-fizice.

Astmul

Într-un mod asemănător tusei, dar infinit mai plăcut, râsul curăţă şi eliberează căile aeriene superioare, acţionând eficace în domeniul patologiei bronhice şi pulmonare.

Astmul este martorul unei îngustări a calibrului bronhiilor, cel mai adesea ca reacţie la o alergie. În timpul crizei, sistemul simpatic predomină, dar râsul ajunge să-i împiedice acţiunea activând la rândul său sistemul parasimpatic, care provoacă de la intrarea sa în funcţiune o relaxare a musculaturii netede a bronhiilor. Astfel, multe crize de astm cedează ca prin farmec în faţa unui acces nebun (dar complet sănătos) de râs.

Constipaţia

Această afecţiune cu aparenţă benignă poate conduce pe termen lung la grave probleme: epuizare fizică, tulburări hepatice, dureri de cap, probleme cutanate, iritabilitate, scăderea randamentului intelectual, depresie…

Utilizarea prelungită a laxativelor poate cauza dependenţă, conducând chiar la constipaţie cronică. Provocând un masaj profund al tubului digestiv, râsul intervine ca unul dintre cele mai bune mijloace puse de natură la dispoziţia noastră pentru a lupta împotriva constipaţiei.

În plus, râsul creşte secreţia salivei şi a sucurilor digestive, favorizând contracţiile stomacale şi intestinale. Bolul alimentar fiind mai uniform şi mai complet digerat, vitaminele şi mineralele sunt mai bine asimilate.

Spasmofilia

Atât de frecventă şi de descurajantă, această boală se caracterizează printr-o tendinţă de manifestare a spasmelor musculare şi viscerale datorată unei excitabilităţi nervoase şi musculare anormale. Cauzele sale profunde sunt legate de o predispoziţie naturală şi un factor declanşant, acesta fiind cel mai adesea stresul.

Râsul este el însuşi un spasm, dar unul eliberator şi tonifiant. Pentru a combate spasmofilia, râsul intervine la două niveluri:

1. El provoacă o „furtună biochimică“ binefăcătoare în zonele cerebrale care sunt conexe cu controlul emoţiilor, conducând la sublimarea anxietăţii.

2. Simultan, râsul antrenează o relaxare – la nivel cardiac, muscular şi vascular – care va contracara excitabilitatea neuromusculară.

Insomnia

Dacă suferiţi de insomnie, veţi avea poate plăcuta surpriză să trăiţi o noapte de somn odihnitor după o seară în care v-aţi distrat foarte bine. Nu se ascunde nici un mister aici:  după o seară petrecută râzând, tensiunile dumneavoastră lăuntrice au dispărut şi sistemul dumneavoastră muscular este perfect destins. Veţi intra rapid într-un somn profund şi de durată.

Astfel, se recomandă tuturor celor care suferă de insomnie şi obişnuiesc să-şi petreacă seara în faţa televizorului să-şi aleagă cu mare grijă emisiunile.

Problemele cardio-vasculare

Aceste probleme sunt adesea grave şi necesită intervenţia medicului.

Anumite tulburări din sfera cardio-vasculară îşi au originea în leziuni clar localizate, dar uneori nici o cauză organică nu poate fi decelată şi se vorbeşte atunci de tulburări „funcţionale“. Cel mai adesea, manifestările sunt dureroase, iar stresul joacă o dată în plus rolul personajului negativ.

Pentru toate aceste tulburări funcţionale, acţiunea preventivă şi curativă a râsului este foarte folositoare. Într-adevăr, râsul „scutură“ în mod benefic sistemul neuro-vegetativ şi întreaga sferă cardio-vasculară. La început, respiraţia şi ritmul cardiac se accelerează, dar curând sistemul parasimpatic preia controlul : muşchii se relaxează, tensiunea arterială diminuează, iar inima încetineşte ritmul.

Pe de altă parte, râsul intervine eficace în metabolismul colesterolului graţie stimulării activităţii hepatice şi creşterii schimburilor pulmonare, două mecanisme care contribuie la scăderea procentului de grăsimi sangvine.

Durerea

Durerile legate de cauze psihosomatice – precum migrenele, colicile sau durerile musculare – pot din plin profita de efectele curative ale râsului. Aceasta va conduce eventual la suprimarea – cu acordul medicului – a medicaţiei antialgice, care în cele mai multe cazuri prezintă neplăcute efecte secundare.

Pentru a anestezia durerea, râsul acţionează în principal pe trei căi:

– prin deturnarea atenţiei. Râzând, uităm de durere, care drept urmare nu-şi mai regăseşte decât rareori intensitatea de la început.

– râsul creşte secreţia de endorfine, aceste substanţe care alină durerea.

– râsul acţionează asupra tensiunilor musculare. Numeroase dureri sunt legate de o prea intensă contracţie musculară. Aici din nou, graţie râsului, sistemul parasimpatic intervine şi relaxează muşchii în cauză.

Ridurile

În enorma panoplie a mijloacelor de luptă împotriva ridurilor, râsul deţine un loc privilegiat. Pentru medicul Rubinstein, râsul „operează un veritabil masaj al trăsăturilor feţei, contribuind la menţinerea frumuseţii şi supleţii şi tonusului acesteia şi luptând astfel împotriva «buhăirii» feţei. Strălucirea privirii poate fi în acest mod repusă în valoare, odată cu bucuria de a trăi“.

Longevitatea

Astăzi pare bine stabilit că există strânse relaţii între simţul umorului şi longevitate. Într-adevăr, dacă socotim faptul că stresul este principalul responsabil de îmbătrânirea prematură, ce antidot mai bun am putea găsi?

La 21 februarie 1995, Jeanne Calment îşi sărbătorea a 120-a aniversare. Şi chiar dacă gerontologii n-au reuşit încă să pătrundă secretele extraordinarei sale longevităţi, ei au fost în schimb cu toţii izbiţi de inalterabilul său simţ al umorului. I se atribuie această vorbă de duh, pe care ar fi rostit-o după cea de-a 110-a aniversare: „Am un singur rid… dar chiar şi pe acesta îl călăresc!“.

Jeanne Calment la aniversarea a 120 de ani