Mulţi dintre noi am citit sau am auzit despre efectul miraculos al plantelor în tratarea multor afecţiuni. Dar pentru a ne bucura de efectele curative ale plantelor este foarte important să cunoaştem şi modul potrivit de administrare a lor. Este necesară, totodată, înţelegerea faptului că tratamentul cu plante nu decurge după clişeul foarte comod „iau pilula-îmi dispare durerea“. De altfel, aceasta este o păcăleală. În realitate, medicamentele de sinteză au nişte mecanisme de acţiune biochimice care nu fac decât să suprime temporar efectele şi manifestările superficiale ale maladiilor (care reapar de îndată ce „tratamentul“ încetează), fără să intervină în nici un fel asupra cauzelor (dovadă – nici o boală vindecată cu medicamente de sinteză). Există o parte chiar mai neplăcută, şi anume efectele secundare, care adesea nu sînt făcute publice şi „strică“ mai mult decât „repară“ medicamentul.
Tratamentul cu plante, în schimb, este uneori greu de urmat din cauza duratei sale îndelungate şi chiar dificil de găsit din cauza numărului mic de adevăraţi specialişti fitoterapeuţi. Neajunsul duratei şi al eventualului regim alimentar care trebuie adoptat în paralel este însă compensat de rezultate, oricât s-ar chinui o anumită parte a medicilor să descalifice, în mod profund interesat şi pentru uzul naivilor, efectele vindecătoare ale plantelor de leac.
Plantele vor fi alese astfel încât caracteristicile lor organoleptice şi efectele lor psiho-emoţionale (în măsura în care sunt cunoscute şi demonstrate) să acţioneze conjugat, susţinând nu numai un proces de vindecare organică, ci şi unul de conştientizare a cauzelor mai profunde, psihice, emoţionale ale afecţiunilor. Acţiunile farmacodinamice ale plantelor sînt mult mai bine cunoscute şi reprezintă un punct de plecare important în decelarea şi diferenţierea influenţelor exercitate de plante asupra psihicului.
Manifestarea acută a celor mai multe afecţiuni este cel mai adesea precedată de anumite evenimente cu potenţial declanşator, care pot fi cunoscute de către bolnav sau pot fi conştientizate cu ajutorul medicului specialist. Se recomandă administrarea plantelor adecvate cât mai repede după producerea unui astfel de eveniment. Pe cât posibil, se va urmări în paralel ca, cel puţin în intervalul de 5-20 de minute cât se mestecă pulberea de plante, să se conştientizeze mecanismul psiho-emoţional care duce la producerea simptomelor.
Există mai multe moduri de administrare a plantelor, împărţite în două mari categorii - administrarea internă şi administrarea externă.
Pentru utilizarea internă, modul de administrare recomandat, în general, îl constituie pulberea de plante uscate şi măcinate fin, menţinute sub limbă (administrare sublinguală) 15-20 de minute, urmată de înghiţirea acestora cu puţină apă. Pulberea se administrează de 1-4 ori pe zi (cel mai adesea de 3 ori pe zi); cel puţin una dintre administrări trebuie realizată conştientizând efectele subtil-energetice ale plantelor folosite. Priza plantelor sau a amestecurilor de plante se face, preferabil, înainte de mese (minimum 30 de minute), cu excepţia situaţiilor în care ele sunt luate simptomatic (de exemplu, un amestec antispastic – se administrează la nevoie, atunci când pacientul are dureri colicative) sau sînt luate specific pentru a ameliora digestia (de exemplu, un amestec de plante amare, care se administrează imediat după ce am mâncat, pentru a uşura digestia).
Un alt mod de preparare eficient este extractul apos la temperatura camerei (macerat). Amestecul de plante, preferabil mărunţite fin, se lasă timp de 6-12 ore (de seara până dimineaţa) într-un vas cu apă (în general, 6 linguriţe de amestec la 1 litru de apă) la temperatura camerei. Ulterior se filtrează şi se consumă în cursul zilei următoare. Daca temperatura ambiantă este ridicată (vara), procesul de extragere va dura mai puţin (6-8 ore) şi poate fi necesară păstrarea filtratului la rece, pentru a nu se altera. Iarna, procesul va dura mai mult (10-12 ore) şi nu este necesară păstrarea la rece.
Uneori, principiile active nu se extrag în apă la temperatura camerei, mai cu seamă când organul vegetal folosit este o parte dură, lemnoasă (rădăcină, rizom, tulpini, pedunculi lignificaţi, fructe cu consistenţă tare etc.). În aceste cazuri, poate fi necesară extracţia la cald (infuzia) sau chiar fierberea (decoctul). Aceste metode sînt însă de evitat în cazul plantelor ale căror principii active sînt degradate (vitamine termolabile) sau se pierd (uleiuri volatile) prin prelucrare termică.
Maceratele glicerinate gemoterapice sînt o altă formă de administrare, fiind preparate pornind de la părţi tinere ale plantelor (muguri, mlădiţe, radicele, uneori sevă) prin extracţie hidro-glicero-alcoolică.
Ca forme de administrare externă, se pot folosi:
Cataplasmele – planta uscată şi fin mărunţită se îmbibă cu apă calduţă, pasta aplicându-se pe piele, fie direct, fie între doua bucăţi de pânză, tifon, etc.
Clismele şi spălăturile vaginale – se fac în general cu extracte apoase la temperatura camerei, după o uşoară încălzire la temperatura corpului. În această categorie intră şi gargara.
Băile de plante – planta mărunţită este pusă într-un săculeţ de pânză, care se introduce direct în apa băii.
Un tratament trebuie urmat până când tulburările pentru care era intenţionat se ameliorează sau dispar – de regulă, dupa maximum 3 luni trebuie să se simtă ceva; în caz contrar, probabil că alegerea plantelor a fost făcută mai „după ureche“ şi este necesar un sfat calificat.
Acest articol este adaptat după cartea „Fundamentele medicinei naturale. Partea a II-a. Vindecarea sufletului şi a trupului prin plante. Fitoterapia psihocauzală“, scrisă de Dr. Dorin Dragoş şi apărută la Editura Deceneu.