Cu greu imi gasesc cuvintele pentru a descrie ceea ce cred ca este o problema destul de importanta pentru mine. Am 27 de ani, facultate terminata, experienta de lucru atat in tara cat si in strainatate, experienta atat la birou cat si in relatii cu publicul. Cu toate acestea imi este teama de a lua atitudine, de a raspunde fara sa caut in ochii celorlalti aprobarea ca ceea ce sustin este bine sau, un posibil raspuns din partea lor pe care sa-l redau. Atunci cand sunt chemata de catre sefa mea imediat ma inrosesc, ma apuca ameteala si mi-e teama de ceea ce o sa-mi zica, incerc sa evit cat mai mult contactul cu ea direct utilizand telefonul sau mail-ul cu toate ca suntem la 5 m una de cealalta. Nu trebuie decat sa vad pe telefon numele ei sau sa ma strige ca imediat ma apuca o stare de teama incontrolabila.
Nu sunt incapabila, dovada este ca mi s-a prelungit contractul de munca, iar evaluarea a fost facuta impreuna cu managerii de la filialele din alte tari cu care eu colaborez. Si totusi mi-e frica de fiecare data ca gresesc, ca spun prostii. Imaginea pe care o au prietenii este aceea de femeie increzatoare in fortele proprii si plina de viata, de fapt asa eram acum, abia am acceptat sa fiu mireasa, de frica viitorului si a planurilor pe care nu le pot duce la implinire, acum mi-e teama sa merg si cu metroul iar inainte chiar imi placea.
Mi-e teama de orice. Va rog sa-mi dati unele sugestii pentru a-mi infrana teama.
Va multumesc din suflet.
Cosmina
Dragă Cosmina,
din mesajele tale am reţinut o expresie semnificativă: „să evit“, aceasta fiind legată de relaţia cu şefa ta. Mai vorbeşti de multă teamă şi de faptul că te simţi incapabilă de orice, în condiţiile în care faci destule şi ai un feed-back pozitiv din partea celorlalţi. Evitarea, frica de a nu spune prostii, frica de viitor, frica de a merge cu metroul, teama, izolarea, neîncrederea, congestionarea la faţă, ameţeala ţin de un nivel crescut de anxietate şi pot da tabloul unei personalităţi evitante. Eu nu vreau să pun diagnostice, ci mai degrabă să conturez un cadru pentru a răspunde cerinţei tale de a-ţi da câteva sugestii pentru înfrânarea temerilor.
Cred că aceste temeri sînt legate de unele convingeri lăuntrice pe care tu ţi le-ai însuşit: „nu sînt la înălţimea aşteptărilor celorlalţi“, „sînt inferioară celorlalţi“, „ceilalţi mă vor respinge“. În virtutea acestor convingeri, ţi-ai limitat contactele cu ceilalţi şi ai devenit tăcută, gânditoare şi mai rece afectiv, cu toate că eşti apreciată drept competentă şi cu experienţa job-urilor în afară şi în firme de succes, care nu este accesibilă oricui. Aş mai putea spune că teama ta incontrolabilă legată de şefa ta ţine de frica de autoritate. Este şefa ta excesiv de autoritară? Observă-ţi colegii. Ei cum se relaţionează cu şefa? Dacă şi ei au devenit evitanţi, s-ar putea ca o parte din problemă să nu fie la tine...
În spatele celor de mai sus se află anumite experienţe pe care ţi le poţi explora şi conştientiza fie singură, fie cu un ajutor specializat. În caz că eşti din Bucureşti, poţi lua legătura cu mine, dacă doreşti, la numărul de telefon de pe site.
În privinţa unor sugestii pentru diminuarea anxietăţii:
În primul rând trebuie să vezi ce te sperie aşa de tare în interacţiunea cu şefa ta. Chiar dacă manifeşti vulnerabilitate şi anxietate, ceilalţi nu au de ce să stea cu ochii pe tine şi să îţi observe şi evalueze temerile. Dimpotrivă, deja te-au evaluat bine la îndeplinirea sarcinilor profesionale. Nu au stat să îţi judece trăirile emoţionale. Chiar dacă ar face-o, sînt convinsă că omenia nu a pierit.
Fii atentă la gândirile şi convingerile negative pe care le ai despre tine şi despre ceilalţi. Conştientizându-le, vei putea treptat să cultivi tendinţele contrare, constructive precum gândirea pozitivă şi optimismul. Nu este un demers uşor, dar nici imposibil.
Programează-ţi activităţi agreabile, aşa cum ai şi început cu dansul. Oferă-ţi pe cât posibil mai mult timp ţie însăţi şi persoanelor apropiate. Nu am destule date despre ce înţelegi prin mediu ostil de lucru, ce ştiu este că un astfel de mediu favorizează accentuarea tendinţelor depresive şi anxioase. Fiind la început cu acest job, presiunea este mare şi este posibil să supraestimezi cerinţele pe care le au faţă de tine. Ajustează-ţi efortul şi preocuparea şi în funcţie de ce fac ceilalţi, nu numai în funcţie de nişte standarde pe care ţi le-ai impus tu. În felul acesta, minimizezi consumul nervos şi starea de anxietate.
Ţi-ar prinde bine să înveţi nişte tehnici de relaxare şi sugestie pozitivă. Şi în direcţia acesta te pot ajuta, dacă doreşti.
De asemenea, îţi sugerez să comunici mai mult cu prietenul tău, care te-ar putea susţine, şi să faceţi împreună o listă cu calităţile pe care tu le ai. Să nu crezi că eşti singura persoană care are probleme. Şi ceilalţi oameni au, dar sub altă formă.
Nu te izola. Asta nu ajută la nimic. Vorbeşte cu cei pe care îi vezi dispuşi să comunice. Nu te îndepărta de prieteni.
Sper că te-am ajutat cu aceste câteva sugestii.
Te îmbrăţişez,
Monalisa